Roman, Neamț
Căutare site

Elevii din Cluburile Impact s-au întâlnit la Neguleşti

impact negulestiLa această întâlnire au participat tineri din localităţile Pildeşti, Secuieni, Adjudeni şi Tămăşeni, Săbăoani şi Roman.

Elevi voluntari de la unităţi şcolare din judeţele Neamţ şi Iaşi au fost prezenţi în vacanţa intersemestrială în staţiunea Neguleşti, comuna Piatra Șoimului, din judeţul Neamţ, la întâlnirea regională „Impact Ideea!”, un eveniment care aduce împreună membri şi lideri Impact pentru a se cunoaşte, a descoperi rezultate şi provocări comune, pentru a se distra şi învăţa împreună.

Din judeţul Neamţ au participat tineri din localităţile Pildeşti (comuna Cordun), Secuieni, Adjudeni şi Tămăşeni (comuna Tămăşeni), Săbăoani şi Roman.

„Au fost trei zile în care ne-am propus să ne cunoaştem mai bine, să împărtăşim experienţele Impact de peste an, să descoperim noi resurse care să ne ajute pe viitor, dar şi să ne bucurăm împreună de rezultatele noastre”, a spus profesoara Despina Pîcă, directorul Școlii Gimnaziale din localitatea Pildeşti.

impact negulestiDin Clubul Impact Sky Pildeşti, activ din 2009, au participat Alexandra Gabriela Mărtinaş, Melania Gabriela Mărtinaş, Iulian Gal, însoţiţi de liderul lor, profesoara Despina Pîcă. „Ne-am implicat cu mult entuziasm în activităţile propuse – ateliere de creaţie, jocuri interactive, carnaval, foc de tabără şi ne-am făcut noi prieteni în rândul comunităţii Impact”, a spus liderul Clubul Impact Sky Pildeşti.

Cluburile Impact derulează proiecte în cadrul unităţilor şcolare şi comunităţii, promovează modele de educaţie şi dezvoltă abilităţi în rândul tinerilor.

Evenimentul a fost sponsorizat de Fundaţia „Noi Orizonturi”, iniţiatoarea proiectului, cu sprijinul Romanian American Foundation.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.