Zilele municipiului Roman sunt motiv de sărbătoare pentru toți romașcanii, indiferent de vârstă. Așa se face că și cei mai mici locuitori ai urbei mușatine au vrut să marcheze acest moment. Elevii de la clasa pregătitoare A de la Colegiul Național „Roman Vodă” au făcut o vizită în Primărie, însoțiți fiind, ca ghid, de viceprimarul Roxana Iorga, profesor, de altfel.
„Luni, 15 mai, în debutul ediţiei din acest an a Zilelor municipiului Roman, cu ocazia Zilei Porţilor deschise, la invitaţia conducerii Primăriei municipiului Roman, un grup de elevi din clasa pregătitoare A de la Colegiul Naţional «Roman Vodă», însoţiţi de învăţător Ana Cojocaru, a vizitat clădirea administrativă. Alături de viceprimarul Roxana Iorga, prichindeii au aflat câteva din «secretele» activităţilor din Primărie. În biroul primarului Lucian Micu, copiii au putut vedea diplomele şi trofeele obţinute de municipiul Roman pentru activităţile şi proiectele derulate. La finele «lecţiei de administraţie», elevii au fost răsplătiţi cu bomboane şi au lăsat şi un mesaj în cartea oraşului, amplasată în holul central al Primăriei pentru ca romaşcanii să lase o amintire generaţiilor viitoare”, au declarat reprezentanții Primăriei Roman.
Joi, 18 mai, de la ora 11.00, în Parcul municipal sunt aşteptaţi toţi copiii să participe la Orăşelul Copiilor, când vor putea afla informaţii despre activitatea principalelor instituţii ce funcţionează într-o comunitate.
Comentarii