Roman, Neamț
Căutare site

Elevii de la „Vasile Alecsandri” au colectat peste 1.500 de kilograme de deşeuri

Colecta a fost făcută în cadrul proiectului „ECOTIC” – „Zilele ECO în şcoala ta”. Proiectul presupune educarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la deşeurile de echipamente electrice şi electronice. 

ecotic 01Elevii Şcolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Roman au realizat o activitate în cadrul proiectului „ECOTIC” – „Zilele ECO în şcoala ta”. „Această activitate a constat în colectarea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice şi deşeuri de baterii şi acumulatori. În această acţiune s-au implicat activ elevi, părinţi, dar şi cadrele didactice din şcoală. Am colectat aproximativ 1.500 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice: televizoare, computere, unităţi şi tastaturi PC, frigidere, imprimante, telefoane, faxuri, aparate radio şi foto, DVD-uri, aspiratoare şi 60 kilograme de baterii. Deşeurile au fost predate pe 13 martie, la GreenWEEE International, o firmă de tratare şi reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. Apoi, am continuat seria activităţilor cu ore de eco-educaţie. La această activitate au participat toate clasele, de la clasa I la a VIII-a, coordonate de cadrele didactice, însumând 36 de clase, adică aproape 1.000 de elevi. A fost o activitate reuşită şi benefică, întrucât elevii au aflat noi informaţii despre modificarea climei Pământului şi poluare şi au primit sfaturi pentru a contribui la un mediu mai curat”, a precizat profesoara Alexandra Poenaru, coordonatorul proiectului.

ecotic 02ECOTIC este un proiect cu finanţare europeană, care şi-a propus implicarea activă în educaţia ecologică şi în protejarea mediului. Până la sfârşitul anului şcolar, şcolile implicate în proiect trebuie să realizeze o serie de activităţi cu specific ecologic. Prima activitate a proiectului la Roman a avut loc pe 25 februarie, când Caravana ECOTIC a ajuns la Şcoala Gimnazială „Vasile Alecsandri”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.