Prima paginăSocialEducatie

Elevii au bani de drum doar pentru zece zile din lună

Dimensiune text

Sumele care vor fi decontate lunar de Ministerul Educaţiei pentru elevii navetişti acoperă doar o treime din costul abonamentelor. Abonamentele lunare propuse de transportatori sunt de trei ori mai scumpe.

Cu banii pe care îi primesc de la Ministerul Educaţiei pentru abonamente, elevii navetişti ar putea ajunge la şcoală cel mult zece zile pe lună. Ca să nu aibă absenţe, ar trebui să scoată din buzunar mai mult de jumătate din banii care le trebuie pentru a face naveta la liceu la oraş. Ministerul Educaţiei a anunţat plafonarea sumelor care vor fi decontate în acest an şcolar, în funcţie de distanţa pentru care a fost emis abonamentul. Astfel, indiferent cât are de plătit elevul, pe o distanţă de trei kilometri nu vor fi decontaţi mai mult de 26 de lei, pentru patru kilometri se decontează 28 de lei, pentru cinci kilometri se decontează lunar 30 de lei, la sumă adăugându-se câte doi lei pe fiecare kilometru. Suma maximă decontată de guvern este de 120 de lei pentru naveta pe un drum de 50 de kilometri.

Abonamentele sunt, însă, de trei ori mai scumpe. De exemplu, un abonament pe şase kilometri emis de firma Prystil, unul din cei mai importanţi operatori de transport în comun din zona Roman, costă 110 lei pe lună. Un abonament pentru distanţe cuprinse între 7 şi 10 kilometri costă 125 de lei, la fel ca şi cel pentru distanţele de 14 şi 15 kilometri, pentru care Ministerul Educaţiei decontează 48, respectiv 50 de lei. Cel mai scump abonament emis de Prystil este pe distanţa de 38 de kilometri şi costă 240 de lei, dublu faţă de suma decontată de Ministerul Educaţiei pentru 50 de kilometri. „Noi nu putem face reduceri de preţ la abonamente. Pentru a evita aglomeraţia, elevii beneficiază, însă, de curse speciale, pe fiecare traseu, atât dimineaţa, în jurul orei 8, cât şi la încheierea cursurilor. Aceste autobuze circulă în perioada anului şcolar”, a spus Ionuţ Pricope, administrator al firmei Prystil.

Preţuri asemănătoare au şi abonamentele emise de operatorul de transport în comun TransMass. Un abonament pe distanţa de 16 kilometri costă 160 de lei, unul pentru 17 kilometri costă 170 de lei, un abonament pe 22 de kilometri costă 200 de lei, iar pentru 26 de kilometri se plătesc 210 lei. „Noi facem discounturi pentru clienţii fideli, dar nu putem subvenţiona abonamentele elevilor. Pentru noi, sunt clienţi ca oricare alţii”, a spus Sabin Muraru, administrator al firmei TransMass.

Ministerul Educaţiei are datorii de şase milioane de lei la elevii navetişti din Neamţ, adunaţi din cursul anului şcolar trecut, când niciun abonament nu a mai fost decontat începând cu luna decembrie 2012. La ultima videoconferinţă a ministrului Educaţiei cu inspectorii şcolari generali din ţară, acesta a anunţat că datoriile vor fi plătite în rate, fără a avansa, însă, vreun termen.

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • nu sau decontat banii nici macar pe abonamentele de anul trecut unde sunt restante si de sase luni si nu stiu daca se vor mai deconta vreodata, sau daca totusi se va deconta sau vira banii de la minister cine poate verifica daca elevilor care au fost an ultimul an de liceu nu cumva banii cuveniti pentru abonamente vor intra an buzunarele altora si nu a elevilor,cu respect va rog daca puteti verifica acest aspect,va multumesc mult