Prima paginăRoman

Elevi, sponsori ai cărții profesorului lor

Dimensiune text

Apariția volumului „Contribuții la viața lui Garabet Ibrăileanu” de Nicolae G. Stețcu a fost sponsorizată de soții Florin și Nicoleta Bratu, foști elevi ai profesorului.

 

Foto: Florin Bratu

 

În 2013 a văzut pentru prima dată lumina tiparului volumul „Contribuții la viața lui Garabet Ibrăileanu”, semnat de regretatul profesor romașcan Nicolae Grigorie Stețcu. O carte document, un adevărat muzeu arheologic care aduce la lumină oameni, momente și întâmplări mai puțin cunoscute din Romanul începutului de veac.
Volumul, scris cu foarte mult timp în urmă, ar fi stat poate și acum la sertar dacă un fost elev al profesorului Stețcu nu ar fi plătit, din propriul buzunar, toate cheltuielile necesare pentru ca aceste informații să fie scoase la lumină. Florin Bratu, economist de profesie, el însuși scriitor, prin vocație, fost elev al liceului care astăzi se numește Colegiul Național „Roman Vodă”, a sponsorizat apariția volumului „Contribuții la viața lui Garabet Ibrăileanu”.

„Într-o perioadă foarte tulbure, în care clasa a XI-a de la Liceul „Roman Vodă” era practic „decimată” de comuniști, profesorul Stețcu, împreună cu profesorul de limba română Teofănescu, s-au comportat admirabil și nu au cedat în fața presiunilor regimului. Eu nu l-am avut la clasă pe profesorul Stețcu, l-a avut soția mea, dar am avut bucuria de a-l cunoaște și pe domnul profesor Stețcu, care îi ținea locul profesorului Teofănescu, profesorul de la clasa noastră, de câte ori acesta nu putea să ajungă la ore. Știind că acest volum stă de vreo doi ani la o editură, din lipsa mijloacelor financiare necesare pentru a-l scoate pe piață, am hotărât, împreună cu soția mea, să suportăm cheltuielile. Este o carte în care scrie despre Roman așa cum nimeni nu a mai scris, o carte pe care ar trebui să o citească toți romașcanii, mândri de urbea în care trăiesc și mândri de personalitățile care au trăit pe aceste meleaguri”, a spus Florin Bratu.
Economist de profesie, scriitor pentru suflet, Florin Bratu este astăzi președinte onorific al Societății Comerciale Industrial-Export din București – singurul președinte de onoare al unei societăți comerciale din țară, distins cu acest titlu datorită activității desfășurate în cadrul firmei, unde a parcurs treaptă cu treaptă până la funcția de director general. Recunoaște că a ajuns la economie dintr-o întâmplare. „După ce am terminat liceul, am vrut să merg la facultatea de Litere, la Iași. M-am înscris la examen, dar am fost respins din cauza „dosarului”. Eram fiu de preot, eram dușman al poporului. M-am înscris, apoi, la Facultatea de Comerț Exterior, de unde am fost, deasemenea, întors din drum, pentru că nu aveam rercomandare de la cadrele de partid. Comerțul exterior era considerată o facultate specială. Neștiind ce drum să mai iau, pe scările facultății de Economie am ascultat de sfatul unei secretare care s-a arătat înduioșată de situația mea și m-a îndrumat spre Finanțe, credite și evidență contabilă. Am terminat primul din seria mea și am ajuns cu repartiție în capitală. M-am transformat în bucureștean, dar cu sufletul am rămas la Roman”, spune Florin Bratu. Pentru că prima dragoste, literatura, nu se uită, Florin Bratu a început să scrie. A scris versuri și proză, iar câteva dintre volumele sale au fost donate bibliotecii Colegiului Național „Roman Vodă” șibibliotecii municipale din Roman. „O legătură ciudată” și „Un manuscris de ocazie”, romane în maniera lui Georges Simenon și a Agathei Christie, sunt primele volume semnate de Florin Bratu. După o pauză în care s-a consacrat profesiei, Florin Bratu a revenit, însă nu cu proză ci cu versuri, prin două cărți apărute aproape concomitent: „A murit un popor. Versuri amare” și „Povara drumului închis. Pamflete cordiale”. În curs de apariție are în acest moment volumul „Sine ira”. „Este un volum care va apare pe piață în septembrie sau în octombrie și pe care mi-aș dori foarte mult să-l pot lansa la Roman”, a spus scriitorul Florin Bratu.

[sam id=”3″ codes=”true”]

COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • O fosta colega 8 ani

    La oricare editura buna a tipari o carte format A5, de 250 pp nu costa mai mult de 5.50 RON per exemplar. Ficior`su, Eugen Stetcu, poetul ce a facut in acesti ani? Nimic!
    Chestia de mai sus, cu luipta prof Gr. Stetcu contra comunismului mai lsatati-o mai moale!