Roman, Neamț
Căutare site

Elevi şi profesori din nouă ţări, la Colegiul Tehnic „Danubiana”

Colegiul Tehnic „Danubiana” găzduieşte cea de-a cincea reuniune din cadrul proiectului „Science around us, along history”. Partenerii sunt elevi şi profesori din Spania, Anglia, Franţa, Suedia, Polonia, Austria, Turcia, Italia şi România.

stiinta 2Colegiul Tehnic „Danubiana” găzduieşte, începând de luni, 6 octombrie, cea de-a cincea reuniune internaţională a participanţilor la proiectul „Science around us, along history”. Partenerii de proiect sunt elevi şi profesori din nouă țări: Spania, Anglia, Franţa, Suedia, Polonia, Austria, Turcia, Italia şi România. Proiectul „Science around us along history” este un proiect finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, în cadrul Programului de Învăţare pe Toată Durata Vieţii, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, în buna tradiţie românească.

„Este, pentru noi, o mare bucurie să vă avem, astăzi, oaspeţi ai Colegiului Tehnic «Danubiana». Suntem siguri că veţi avea parte de activităţi interesante şi de o şedere plăcută la noi şi că participarea la acest proiect va constitui un pod care să unească participanţii şi va pune, în acelaşi timp, bazele unor colaborări şi, de ce nu, ale unor parteneriate viitoare”, a spus profesorul Leonard Vacaru, directorul Colegiului Tehnic „Danubiana”, în deschiderea festivităţii.

stiinta 3Dacă în celelalte reuniuni au fost dezbătute diverse teme legate de implicarea ştiinţei în viaţa de zi cu zi, tema pe care o vor dezbate participanţii la reuniunea de la Roman o reprezintă poluarea şi protecţia mediului. Agenda activităţilor cuprinde prezentarea unor dicţionare video realizate de elevi, o vizită la Rezervaţia de zimbri  de la Vânători şi la Mănăstirea Agapia, o vizită la Piatra Neamţ, unde va avea loc şi o întâlnire cu reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului, urmată de vizitarea Bicazului şi a Cheilor Bicazului. Ziua de miercuri, 8 octombrie, este dedicată prezentării de către fiecare echipă a problemelor de poluare specifice zonei din care vine, urmată de o dezbatere pe tema biodiversităţii, la care vor fi prezenţi, de asemeni, inspectori din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Oaspeţii sunt aşteptaţi şi la o întrevedere cu primarul Romanului, profesorul Laurenţiu Dan Leoreanu. Ultima zi a întâlnirii este dedicată vizitării unor obiective turistice din Iaşi, printre care şi gădina botanică.

„Sperăm că activităţile pregătite pentru această întâlnire îşi vor aduce contribuţia la îndeplinirea obiectivelor proiectului”, a spus profesoara Gabriela Aioanei, responsabilă cu diseminarea activităţilor.

„Activităţile propuse de echipa din România promit multe surprize”

stiinta 4Pentru majoritatea participanţilor, aceasta este prima vizită în România. „Este un proiect deosebit, atât prin tema propusă, cât şi prin numărul mare de participanţi, destul de neobişnuit pentru un proiect Comenius. Sunt dornic să văd ce va urma, pentru că activităţile propuse de echipa din România sunt interesante şi promit multe surprize şi experienţe deosebite”, a spus coordonatorul internaţional al proiectului, Francisco Lugue, profesor de matematică şi administrator al IES El Tablero, din Cordoba, Spania, care a fost aplaudat de asistenţă atunci când a luat cuvântul, citind în limba română.

„Scopul acestui proiect este de a promova în rândul elevilor ştiinţele şi influenţa lor asupra vieţii de zi cu zi, de a restabili cercetarea ştiinţifică în postura de lider al activităţilor şi de a conştientiza valoarea muncii în echipe multinaţionale şi a faptului că ştiinţa este o parte fundamentală în viaţa lor şi suportul dezvoltării lor viitoare. Discuţiile s-au concentrat pe prezentarea, de către fiecare echipaj, a unui model propriu de cadran solar, dezvoltarea conştiinţei ecologice, metodele prin care se calculau în antichitate raza şi circumferinţa Pământului, dezvoltarea competenţelor de limba engleză şi a cunoştinţelor de utilizare a calculatorului”, a spus profesoara Nadia Cîrcu, coordonatorul echipei Colegiului Tehnic „Danubiana”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.