Roman, Neamț
Căutare site

Elevi cu vocație de lideri, la Colegiul „Petru Poni”

Elevii romaşcani au obţinut o menţiune în cadrul Concursului de proiecte „Lider European”, derulat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

O echipă de elevi de la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, coordonată de profesoara Mihaela Stan, a obţinut o menţiune la Concursul de proiecte „Lider European”, derulat de Reprezentanţa Comisiei Europene (RCE) în România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul campaniei „Europa, casa noastră”. Concursul de proiecte Lider European are rolul de a dezvolta abilităţile de leadership ale elevilor şi de a le pune în valoare în contextul unor activităţi legate de valorile şi temele europene. Concursul se derulează la nivel naţional şi este deschis tuturor liceelor din România.

Menţiunea obţinută de elevii de la „Petru Poni” este cu atât mai valoroasă cu cât în concurs au intrat 47 de proiecte, din care au fost selectate cele mai reuşite 24 de proiecte, ai căror profesori coordonatori vor merge într-o vizită de studiu la Bruxelles. Opt echipe au fost invitate să-şi susţină proiectul la Bucureşti.

Proiectul prezentat de echipa de la Roman se bazează pe activitatea desfăşurată în cadrul „Patrulei de reciclare”.

„Scopul proiectului iniţiat de elevii noştri a fost creşterea gradului de responsabilizare a elevilor din Colegiul Tehnic «Petru Poni» şi a semenilor lor din oraş faţă de mediul înconjurăror, prin participarea la activităţi de educare şi antrenare în colectarea selectivă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice”, a spus profesoara Mihaela Stan. Din echipa de proiect au făcut parte elevii: Bianca Huci, Claudia Murariu, George Cozma şi Radu Furdui. Premierea câştigătorilor programului „Lider European” s-a făcut în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Spaţiul Public European, centrul de informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, duminică, 14 decembrie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.