HomeSocial

Elevă fugară de la centrul „Familia Mea”, găsită în Bacău

O tînără în vîrstă de 15 ani, elevă a Colegiului Tehnic „Danubiana”, a dispărut în urmă cu cîteva luni. Fata, îngrijită la centrul „Familia Mea”, a fost găsită hoinărind pe străzile Bacăului și a fost adusă înapoi la Roman. Autoritățile încearcă să afle cum a reușit adolescenta să se întrețină timp de cîteva luni, pe cont propriu.

 

O fată în vîrstă de 15 ani, elevă a Colegiului Tehnic „Danubiana” din Roman, a legat școala de gard și i-a pus pe jar pe reprezentanții centrului rezidențial „Familia Mea”, pe cei ai Poliției și pe cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC), după ce, în primăvara acestui an, a dispărut. În urmă cu cîteva zile, o patrulă de polițiști a identificat-o pe tînără pe strada Mărășești din municipiul Bacău.

La vederea patrulei de poliție, minora a schimbat brusc traseul, fapt care a stîrnit suspiciuni polițiștilor. Aceștia i-au verificat identitatea, descoperind că fata era dată dispărută de cîteva luni. În anul 2011, instanța a decis ca tînăra să fie mutată din familia sa în centrul rezidențial „Familia Mea”, considerînd că părinții acesteia – care lucrau cu ziua – nu o pot îngriji și că fata are o serie de probleme ce țin de comportament. După cîteva luni, nemulțumită de regulile pe care trebuia să le respecte la centrul de plasament, adolescenta a fugit.

Tînăra a fost găsită de polițiștii din Bacău după îndelungi căutări. Este plecată încă din primăvara acestui an și îi place foarte mult libertatea. Nu vrea să meargă la școală, vrea să umble cu băieți și are impresia că poate face bani ușor fără să învețe. Există unii copii care, în ciuda încercărilor noastre, nu se adaptează vieții din centrele de plasament. Fata trebuia să meargă la școală, să își facă lecțiile, să plece din centrul rezidențial numai dacă avea bilet de voie, să se întoarcă la o anumită oră și să spună supraveghetorilor unde se află. A plecat din curtea liceului unde învăța, pentru că nu îi place să respecte reguli și, probabil, pentru că a cunoscut diverse persoane care i-au oferit alte opțiuni tentante. Dacă suferă de «drumomanie», va pleca din nou din centrul rezidențial, indiferent de încercările noastre de a o consilia, astfel încît să aibă un drum bun și corect în viață. A mai fugit și din sînul familiei sale„, a spus Cristina Păvăluță, directorul DGASPC Neamț.

Fata a fost adusă înapoi la centrul „Familia Mea” în cursul zilei de miercuri. În prezent, polițiștii încearcă să afle cum a reușit minora să se întrețină timp de cîteva luni pe cont propriu, nefiind exclusă varianta ca adolescenta în vîrstă de numai 15 ani să se fi prostituat. Cazul adolescentei nu este unicat: „Unii dintre copii se răzvrătesc și fug din familie sau din centrele rezidențiale. Ședințele de consiliere pe care le oferim copiilor au efect numai dacă există colaborare și din partea lor„, a completat directorul DGASPC Neamț.

Comentarii

WORDPRESS: 0