Prima paginăEducatie

Elev la Liceul Teologic Ortodox, calificat la faza națională a olimpiadei de limbă neogreacă

Dimensiune text

Andrei Michici (foto), din clasa a X-a B, a obținut 9,40 la faza județeană.

 

 

Andrei Michici este elev în clasa a X-a B, la Liceul Teologic Ortodox „Melchisedec Ștefănescu” din Roman, fiind născut, însă, în Bacău. Pasiunea pentru limbile vechi – latina și greaca veche – i-a fost insuflată de dascălii liceului: Nicoleta Tudor și Ana-Maria Stoica. Din toamna anului trecut, Andrei s-a gândit că poate mai mult. S-a înscris, alături de alți colegi de liceu, la cursurile de neogreacă organizate de Comunitatea Elenă din Roman. „Avem în programul școlar ore de limbă greacă. Sunt fascinat de cultura și civilizația greacă. M-am gândit că mi-ar prinde bine să aprofundez neogreaca, fără să neglijez greaca veche, mai ales că domnul director ne-a creat posibilitatea de a urma aceste cursuri chiar în liceul nostru”, a spus Andrei Michici.

Profesoara Nicoleta Tudor s-a specializat în predarea limbii neogreacă, iar Comunitatea Elenă din Roman a găsit potrivit ca pregătirea celor care vor să o învețe să aibă loc la Liceul Teologic Ortodox din Roman. Alegerea locației a fost inspirată, câțiva dintre elevii liceului arătându-și interesul pentru limba greacă modernă.

Dascălul a oferit tuturor cursanților șanse egale de a se pregăti. Dintre elevii Liceului Teologic Ortodox, doar patru s-au aflat în cursa pentru faza județeană a Olimpiadei de limbă neogreacă. „Neogreaca nu este ușoară. Am fost tentat de foarte multe ori să renunț, dar de fiecare dată a existat cineva – profesorii, domnul director – care mi-a spus: «Poți mai mult! Merită să mergi mai departe!»”, povestește Andrei.

Cei patru elevi și-au evaluat cunoștințele la faza județeană desfășurată la Piatra Neamț. „În aceeași zi am susținut lucrarea și am aflat și rezultatul. A fost o bucurie colectivă extraordinară când am aflat rezultatul”, spune seminaristul.

Părinții și profesorii s-au bucurat de reușita lui Andrei. Nota obținută a fost 9,40, fiind singurul elev al Liceului Teologic Ortodox „Melchisedec Ștefănescu” din Roman care s-a calificat la faza națională a olimpiadei, care va avea loc la Bârlad. „Știu exact ce voi face după absolvirea liceului. Deși doresc să urmez Teologia, vreau să aprofundez limba neogreacă”, a spus Andrei.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0