Andrei Marius Pal (foto) a obținut prima mențiune la faza națională a olimpiadei la discipline tehnologice. Unul dintre profesorii care l-a pregătit, Marean Farcaș, a susținut financiar deplasarea lui Marius la Oradea.
Andrei Marius Pal, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic din localitatea Nisiporești, comuna Botești, a obținut prima mențiune la faza finală a olimpiadei naționale la discipline din aria curriculară tehnologii, domeniul fabricarea produselor din lemn. El s-a calificat la etapa națională după ce a obținut primul loc pe județ cu media 9,55, după proba scrisă și proba practică. Andrei Marius Pal a reprezentat județul Neamț la olimpiada desfășurată în perioada 2-6 aprilie, la Oradea.
Rezultatul lui Andrei Marius Pal este o sărbătoare pentru comunitate din Nisiporești. „Performanța elevului nostru este una remarcabilă. Am vrut să arătăm că și în mediul rural se pot obține rezultate foarte bune. Este meritul lui Marius și al colegilor mei care l-au pregătit”, a declarat profesoara Cleopatra Brândușa Bursuc, directorul Liceului Tehnologic din Nisiporești.
Cele două cadre didactice care s-au ocupat de pregătirea lui Marius sunt inginerul Constantin Dunăre și maistrul Marean Farcaș. „S-a muncit cu multă seriozitate pentru acest rezultat, iar implicarea maistrului Marean Farcaș a fost substanțială. Domnul Farcaș este pensionar, iar liceul și-a dorit să-l aibă în continuare la catedră tocmai datorită priceperii și dăruirii sale. Este un om cu suflet mare. A susținut financiar deplasarea lui Marius la Oradea”, a spus directorul liceului.
Deși atelierul Liceului Tehnologic din Nisiporești are o dotare veche, acest lucru nu a însemnat o piedică în obținerea locului IV în clasamentul final național. „Suntem deficitari la dotarea atelierului de practică. Cred că rezultatul lui Marius este un motiv în plus pentru a investi mai mult în educația copiilor din Nisiporești”, a spus directorul liceului.
Ca și la faza județeană a olimpiadei, etapa națională a presupus o probă scrisă și una practică. Primele trei locuri au fost obținute de liceeni din Iași (9,25), Sibiu (9,05) și Suceava (9,05). Mențiunea I i-a revenit lui Andrei Marius Pal, de la Liceul Tehnologic din Nisiporești.
[sam_ad id=”127″ codes=”true”]
Comentarii
Toata stima pentru domnul maistru Farcas, dar vrem sa spunem ca si noi, ca agenti economici in domeniul fabricarii produselor din lemn, am contribuit financiar poate mai mult decat oricine pentru deplasarea echipei la Oradea.Suntem SC Lafor SRL Razboieni si SC Dulhan SRL Razboieni. Suntem convinsi ca aceste date au fost furnizate de catre scoala, insa presa nu publica asa ceva…De asemenea, noi am fost informati ca dupa locul doi si trei, care au fost la egalitate cu nota 9,05 si care au fost departajate prin rezultatul la proba practica, a urmat baiatul Marius, cu nota 9, deci i-a mai lipsit doar 0,05 puncte pt a fi pe locul 2…Felicitari scolii si rusinica presei, care nu stie sa creeze o imagine reala si atragatoare pe masura performantei obtinute de catre elev.