Elena Udrea se întâlnește cu admiratorii de pe Facebook

Printre câștigătorii unui concurs lansat de deputatul de Roman-Ion Creangă pe platforma de socializare se numără și un romașcan.

 

 

Deputatul Colegiului nr.4 Roman – Ion Creangă, Elena Udrea (foto), a vrut să sărbătorească într-un mod inedit cele 50.000 de like-uri pe care le are pagina sa oficială de Facebook. Elena Udrea a anunțat un concurs prin care să se întâlnească cu persoana care dă like-ul cu numărul 50.000. „După trei ani extrem de intenși, comunitatea noastră de pe Facebook este foarte aproape să atingă 50.000 de persoane. Mă bucura foarte mult și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat. M-am gandit că momentul trebuie să fie sărbătorit. Așa că vă fac următoarea propunere: persoana care dă «like»-ul cu numărul 50.000 este invitata mea la o cafea, un prânz, o cină, un film, un spectacol de teatru sau de operă – orice dorește și oriunde dorește (în București sau provincie). În felul acesta, ne putem cunoaște mai bine, iar dacă această inițiativă se dovedește a fi un succes, mă gândesc să o permanentizez la fiecare 1.000 de like-uri”, a scris Elena Udrea pe pagina ei de Facebook.

Ulterior, deputatul de Roman a revenit cu noi invitații, pentru că mulți utilizatori Facebook doreau să dea „like”-ul cu numărul 50.000. Astfel că a lansat o invitație și pentru alți zece norocoși: „Voi invita la o cafea (o întâlnire) la care să ne cunoaștem pe cinci dintre cei care au dat like până în acest moment (aleatoriu) și pe cinci dintre cei care vor da like până la 50.100 (tot aleatoriu)”.

Unul dintre cei zece câștigători ai concursului Elenei Udrea este din Roman. Viorel Corbu se va întâlni cu deputatul care îl reprezintă în Parlamentul României peste câteva zile, atunci când Elena Udrea va fi prezentă la biroul său parlamentar din Roman.

[sam id=”3″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 6
  • Denis Olaru 6 ani

    Frumoasa initiativa, de apreciat! Felicitari norocosilor castigatori!

  • Tony Joe White 6 ani

    Ma simt nenorocos ! Asta se pare ca a fost ultima sansa sa ma vad cu Elena Udrea live…ce pot face daca altii sunt mai baftosi decat mine ? Dar traiesc cu speranta ca va veni si randul meu !

  • Tanasa 6 ani

    Intalniri cu Mona Lisa?!
    Gandu-i bun,dar rea premisa,
    Una-i pita,alta-i clisa.
    Prea tarziu iti cade fisa
    Cand te prinzi de joc,Denisa!

  • Asineda 6 ani

    Te-ai trezit singur prin casa,
    Ai ramas fara mireasa
    Ori esti beat de la melasa?
    Hai,ajunge si ma lasa.
    Ca prea esti… de lemn Tanasa!
    Ma semnez,aia cu fisa
    Si Olaru si Denisa.

  • un cetățean 6 ani

    Asa se ocupa stimata doamna deputata de Roman si Ion Creanga, de soarta celor care au votat- o ? Numărând like-uri pe rețele de socializare ?Eu credeam că lucrează la proiecte care să îmbunătățească viața romașcanilor…

  • Gagamitza 6 ani

    Zoaca Mona cu Tanasa
    si nitziunul nu ia plasa
    c-are Lisa plinu-n casa
    doar cu laicuri si de rasa,
    ei ii platze de Tanasa
    ca ii tzel mai bun la coasa
    si cand bea din poloboc
    cand ii ia gatlezul foc
    il intretze si pe Boc.
    Chiar si-Antena plansu-mi-s-a
    ca Lenutza-i cu Denisa.