HomeSocialSanatate

Educaţie şi sprijin pentru pacienţii cu diabet

Asociaţia „Stropi de miere” oferă consiliere persoanelor diagnosticate cu diabet din Roman, pentru a-şi gestiona boala.

Asociaţia „Stropi de miere” din Roman a luat naştere în 2007, la iniţiativa medicului endocrinolog Silvia Măndăşescu şi a preşedintei asociaţiei, Dorina Elvira Enăşel, care a aflat, în urmă cu 23 de ani, că suferă de diabet. Recent, asociaţia a inaugurat un cabinet de consiliere, în cadrul Dispensarului medical Bogdan Dragoş din Roman, dar care nu funcţionează încă, din lipsă de personal. „Noi ne-am concentrat, până acum, pe adunarea de fonduri, în urma completării formularului de 2% din impozitul pe venit de către unii oameni de bine. Până în acest moment, toate informaţiile au fost oferite pacienţilor de către personalul sanitar în mod gratuit, însă nu putem funcţiona la nesfârşit prin voluntariat. Cu ajutorul domnului primar Laurenţiu Dan Leoreanu, sperăm să găsim o modalitate de a aduna banii necesari pentru a plăti un asistent dietetician şi un psiholog, deoarece ar fi păcat să închidem uşa cabinetului, după ce a fost făcută inaugurarea. Fondurile pe care le are asociaţia acum nu sunt suficiente pentru a acoperi salarizarea. Bani nu putem cere de la pacienţi. Ei au nevoie de fonduri pentru a-şi  crea o dietă mai bună”, susţine medicul endocrinolog Silvia Măndăşescu.

Până acum, în momentul în care un pacient descoperea, la cabinetul unui medic de la spital, că suferă de diabet, primea un aparat de măsură a glicemiei, în mod gratuit, din partea unor firme producătoare. Astfel, el era înscris şi în asociaţie. Ulterior, toţi pacienţii primeau pliante, informaţii în diferite forme, din partea personalului sanitar. În acest moment, Asociaţia „Stropi de Miere” are 630 de membri.

De 23 de ani în luptă cu diabetul

Preşedintele acestei asociaţii este Dorina Enăşel, care a descoperit, în urmă cu 23 de ani, că suferă de diabet. Fiindcă nu a avut cine să o înveţe la timp cum trebuie să se trateze şi să lupte cu această boală, a făcut complicaţii care îi pun în pericol viaţa. De aceea, şi-a dorit înfiinţarea unei asociaţii pentru pacienţi, prin intermediul căreia aceştia să primească informaţii din partea unui personal avizat, să fie învăţaţi cum să îşi administreze insulina şi cum să îşi modifice stilul de viaţă.

„La 18 ani, am fost diagnosticată cu diabet. Boala nu te întreabă câţi ani ai, nu te întreabă dacă să vină sau nu. Singurul centru din ţară unde pacienţii cu diabet sunt învăţaţi cum să lupte cu boala este Centrul medical de evaluare şi recuperare pentru copiii şi tinerii cu diabet «Cristian Șerban» din Buziaş, iar eu nu am ştiut, până nu am mers acolo, că o persoană cu diabet poate avea o viaţă normală. La 23 de ani de când lupt cu această boală, am făcut toate complicaţiile. Asta am dorit prin această inițiativă: să nu le facă şi ceilalţi. Eu nu am ştiut ce trebuie să fac şi de aceea am ajuns aici. Îmi doresc ca bolnavii să primească informaţia corect, să nu îşi administreze insulina din auzite şi să nu ajungă la atâtea complicaţii. Vreau să mulţumesc medicilor romaşcani diabetologi, precum şi medicilor care tratează pacienţii care au complicaţii din cauza diabetului. Mulţumesc şi domnului profesor doctor Viorel Șerban, de la Buziaş, care, acum şapte ani, m-a îndrumat pentru înfiinţarea acestei asociaţii”, a spus Dorina Enăşel.

Soarta nu a fost deloc blândă cu preşedinta Asociaţiei „Stropi de Miere”. Pe lângă boala pe care o are, aceasta îşi creşte singură băiatul de 16 ani, care este diagnosticat cu tetrapareză spastică.

„Eu am luptat pentru doi, şi pentru această asociaţie. Nu îmi doresc decât ca bolnavii de diabet să vină la noi, să afle cât mai multe, pentru a evita să facă atâtea complicaţii. Au fost persoane, chiar şi care erau înscrise în asociaţie, care şi-au administrat o doză prea mare de insulină şi au decedat. Un alt pacient, care descoperise că are diabet la opt ani, din cauza complicaţiilor, a decedat la 28 de ani. Diabetul nu doare, însă complicaţiile distrug. Diabetul nu e uşor, dar eu am avut de învăţat din această boală. Cu ajutorul doamnei doctor Măndăşescu, care m-a încurajat mereu, am mers mai departe”, afirmă Dorina Enăşel.

La sfârşitul lunii iunie, numărul pacienţilor cu diabet din Roman şi împrejurimi era de 6.228, dintre care insulino-trataţi aproximativ 800. De asemenea, zece copii sub 16 ani erau monitorizaţi de medicii diabetologi din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Comentarii

WORDPRESS: 0