Prima paginăEducatieInedit

„Eco Etno Style”, la Colegiul Tehnic „Miron Costin”

Dimensiune text

Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman a desfăşurat vineri, 29 ianuarie, activitatea „Eco Etno Style”, din cadrul proiectului „Suntem Etno”, activitate coordonată de profesoarele Mihaela-Dana Rusu şi Luminiţa Bîtîcă.

eco 02Un grup de elevi din clasa a X-a A a prezentat o paradă de costume populare din diferite zone ale României – Ardeal, Moldova, Oltenia, Banat şi Dobrogea. Costumele populare au fost realizate din materiale reciclabile, create şi confecţionate de elevii clasei a X-a A, profil turism şi alimentaţie publică, în timpul orelor de instruire practică, sub atenta supraveghere a celor două cadre didactice.

Totodată, elevii implicaţi au prezentat trăistuţe biodegradabile personalizate din material textil şi hârtie, create de elevii colegiului, având ca mesaj „Iubim costumul popular românesc”. În finalul primei părţi a activităţii, elevii şi cadrele didactice au fost serviţi cu plăcinte realizate în timpul orelor de practică de către elevii claselor de profil.

eco 03După acest moment a urmat activitatea „Dansul popular este cool”, în cadrul căreia elevii implicaţi şi cadrele didactice au încins o horă şi au dansat pe muzica populară tradiţională românească. În cea de-a treia parte a activităţii, elevii claselor a XI-a şi a XII-a au prezentat activitatea „România – Monumentele reprezentative de artă religioasă şi nu numai”. Aceştia au identificat monumentele de artă religioasă şi laică din diferite zone din ţară. La activitate au participat 130 de elevi de la clasele IX-XII, precum şi profesoarele Ana-Maria Zăloagă, directorul Colegiului Tehnic „Miron Costin”, Cristinica Sava, director adjunct al liceului, şi Mihaela Ciobanu.

„Parada costumelor populare a pus la încercare imaginaţia elevilor, dar a avut, totodată, şi un rol educativ. Mesajul pe care l-au transmis creaţiile elevilor a fost păstrarea tradiţiilor româneşti şi transmiterea lor mai departe”, a precizat profesoara Mihaela-Dana Rusu, unul dintre coordonatorii activităţii.

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0