O lucrare programată de E.ON i-a luat prin surprindere pe comercianţii din Pietonal. Lipsa de respect față de abonați merge până acolo încât sistarea furnizării energiei electrice a fost anunțată doar Primăriei Roman, în încercarea de a transfera răspunderea.
Reprezentanţii mai multor firme din Pietonalul Ștefan cel Mare au avut parte de o surpriză neplăcută marţi dimineaţă, când s-au trezit fără alimentare cu energie electrică în spaţiile comerciale. Situaţia a fost creată de lucrări la un tablou electric care alimentează cele trei scări ale blocului nr. 11 din Pietonal. Reprezentanţii E.ON Energie, prin vocea purtătorului de cuvânt, au precizat că la acel bloc au fost înregistrate, în ultima perioadă, mai multe probleme cu furnizarea energiei electrice şi că s-a impus a se acţiona mai repede decât era programat pentru remedierea problemei.
„Din acest motiv, colegii mei au reuşit să ia legătura doar cu o parte dintre consumatorii din zonă şi să-i anunţe despre acestă întrerupere”, a afirmat Sorin Munteanu, purtător de cuvânt al E.ON.
De la call-centerul E.ON, celor care au telefonat li s-a comunicat faptul că este vorba despre o lucrare programată, care a fost anunţată din timp la Primăria municipiului Roman. La Primărie se ştia de săptămâna trecută despre această situaţie.
„La noi a fost primit un e-mail cu sistarea furnizării energiei electrice, în vederea lucrărilor pe care urmează a le efectua echipele E.ON. Noi am postat informaţia la avizierul care a fost montat în faţa sediului Primăriei Roman, dar comunicarea cu abonaţii E.ON este responsabilitatea furnizorului de energie, care este o companie privată, nu a Primăriei Roman”, a declarat Constantin Cudalb, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Acesta a adăugat că le-a sugerat reprezentanţilor E.ON ca, pe viitor, să aleagă forme de comunicare directe şi eficiente cu consumatorii.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol