Slujba de sfinţire a noului lăcaşului de cult este programată pentru 1 septembrie şi va fi oficiată de doi ierarhi. Lucrările de construcţie au fost realizate cu sprijinul localnicilor.
Biserica „Înălţarea Domnului” din satul Cotu-Vameş, unul dintre cele mai mari lăcaşuri de închinăciune din Eparhia Roman, va fi sfinţită pe 1 septembrie.
„Este cel mai aşteptat moment din viaţa comunităţii din Cotu-Vameş. Fără ajutorul localnicilor, acest proiect nu ar fi putut prinde contur”, a spus părintele Sînică Palade, parohul bisericii din Cotu-Vameş.
Evenimentul vine după 20 de ani de la începerea lucrărilor de construcţie a bisericii şi este aşteptat de întreaga suflare a satului Cotu-Vameş, care îşi văd visul cu ochii. Slujba de sfinţire va fi oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, şi ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, alături de un sobor format din 70 de preoţi din Protopopiatul Roman.
La eveniment vor participa prelaţi şi laici din oraşele Roma şi Brescia (Italia), pelerini din Sofia (Bulgaria), Cernăuţi (Ucraina), Slovacia, precum şi un grup de teologi din Belarus pe care părintele Palade i-a întâlnit în anul 2009, în oraşul Minsk, când corul Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman a participat la Festivalul internaţional de muzică ortodoxă.
„Tinerii şi-au exprimat, atunci, dorinţa de a participa la o sfinţire de biserică în România. Am păstrat legătura cu ei şi ne vor onora cu prezenţa la slujba de sfinţire a noii biserici din Cotu-Vameş”, a spus părintele Palade.
Construcţia Bisericii „Înălţarea Domnului” este un proiect al satului, iniţiat şi coordonat de preotul Sînică Palade.
„Fonduri pentru construcţia bisericii au venit și de la Consiliul Local, dar cea mai mare parte a fost asigurată de locuitorii satului Cotu-Vameş. Ei au fost cei care au donat bani în fiecare lună, de la primele săpături până în prezent”, a spus parohul bisericii.
Lăcaşul de cult este, după cum spune părintele Palade, al treilea său copil. Cei doi preoţi ai parohiei – Sînică Palade şi Vasile Iancu – au crezut că vor ridica biserica în cel mult 4-5 ani, dar socotelile de pe hârtie nu au coincis cu realitatea din teren. În construcţia Bisericii „Înălţarea Domnului” s-a implicat şi PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a fost prezent la Innsbruck (Austria), locul unde s-au turnat clopotele, în greutate totală de 3.200 de kilograme, cel mai mare clopot având 1.500 de kilograme. Nimeni nu a prevăzut criza economică. Când alte şantiere din Eparhia Roman au stopat lucrările, localnicii din Cotu-Vameş au sărit în ajutor, chiar dacă mulţi şi-au pierdut locurile de muncă sau au primit pensii tăiate.
Deşi biserica este pregătită pentru sfinţire, părintele Sînică Palade spune că ultimele lucrări efectuate necesită încă un efort financiar.
„Pentru ca acest eveniment să aibă loc, am ţinut să finalizăm toate lucrările şi să plătim ulterior. În felul acesta, am acumulat o datorie de peste un miliard de lei”, spune părintele Palade.
La evenimentul din 1 septembrie, mulţi dintre localnici vor fi absenţi, în cei 20 de ani de la începerea lucrărilor trecând la odihna veşnică peste 1.000 de persoane, dar aceştia vor fi pomeniţi în ziua sfinţirii lăcaşului de cult.
Evenimentul are loc chiar în ziua în care debutează anul bisericesc.










…au primit pensii tăiate….Atât de ingrămadită poți sa fii, incât să nu fi aflat că pensii tăiate nu au existat ci doar salarii de asistati sociali