Miercuri, 13 septembrie, președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, a efectuat o vizită în teren pentru a verifica stadiul lucrării de reabilitare a sectorului de drum ce face legătura între Săbăoani şi Mirceşti (Iași).
Conform șefului administrației județene, constructorul a promis că, la finalul acestei săptămâni, cei 1,9 kilometri de drum vor fi daţi în folosinţă, în cursul zilei de joi fiind turnat stratul de uzură, iar ulterior se vor realiza marcajele.
În plus, au început și reparațiile la artera de intrare în municipiul Piatra Neamț. „Partenerii de la Drumuri Naţionale şi-au ţinut promisiunea şi au respectat programul pe care l-am agreat împreună, astfel că astăzi au început reparaţiile asfaltice la cele două tronsoane de drum ce asigură intrarea în municipiul Piatra Neamț dinspre Bicaz în zona Ursuleţi, respectiv Tîrgu Neamţ, în zona Ocol. Sunt mulţumit de modul şi ritmul în care se desfăşoară cele două lucrări, acestea urmând a fi finalizate până la sfârşitul acestei săptămâni. Mă bucur că demersurile mele pe lângă Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi au dat roade şi am reuşit să rezolv această problemă care trenează de ani de zile şi provoacă neplăceri atât şoferilor cât şi celor care locuiesc în zonele respective. Am luat legătura cu cei de la Poliţia Rutieră pentru a suplimenta numărul de agenţi în teren pentru fluidizarea circulaţiei rutiere având în vedere traficul intens, mai ales în zona Ursuleţi, astfel încât şoferii să fie minim afectaţi”, a declarat Ionel Arsene, președinte al Consiliului Județean Neamț.
Comentarii