Prima paginăActualitate

Două accidente pe E85, unul după altul, în Traian și în zona depozitului Lidl

Două accidente pe E85, unul după altul, în Traian și în zona depozitului Lidl

Dimensiune text

Vineri, 19 martie, în jurul orei 16.30, două accidente au avut loc pe E85, la câteva minute unul de celălalt și la mică distanță – un accident având loc în zona bisericii din Traian și celălalt având loc la intersecția cu drumul județean spre Tămășeni, lângă depozitul logistic Lidl. În cazul celui de-al doilea accident, produs între două autoturisme, două tinere – din care una în stare gravă, au fost transportate la CPU Roman.

Conform reprezentanților ISU Neamț, în jurul orei 16:30, pompierii au fost alertați să intervină la un accident rutier produs pe E 85, pe raza localității Traian, comuna Săbăoani. În urma accidentului rutier, produs între două autoturisme, a rezultat o victimă încarcerată. ”Pe timpul deplasării către locul solicitării, pompierii au oprit la un alt accident rutier produs pe E 85, în apropierea depozitului Lidl (la intersecția cu drumul spre localitatea Tămășeni). Autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD TIM și-au continuat deplasarea către locul solicitării,  iar autospecială de stingere a rămas la locul accidentului,  solicitându-se în sprijin o ambulanță SMURD și două echipaje cu ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț. Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme, rezultând două victime. Pompierii au acordat măsurile de prim ajutor unei victime aflată în stare gravă,  până la sosirea unui echipaj SAJ. Victime acestui accident rutier, două tinere, au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la CPU Roman”, se arată în comunicatul ISU Neamț.

La accidentul rutier produs în localitatea Traian, pompierii au găsit o persoană încarcerată, ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice,  pompierii au scos dintr-un autoturism un bărbat de 22 de ani, conducătorul auto. Acesta a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD,  după care a fost transportat la CPU Roman.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Foto: ISU Neamț

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 2