Prima paginăActualitate

UPDATE: Cum s-au produs simultan cele două accidente de pe E85

UPDATE: Cum s-au produs simultan cele două accidente de pe E85

Dimensiune text

Vineri, 19 martie, în jurul orei 16.30, două accidente au avut loc pe E85, la distanță de câteva minute unul de celălalt și la mică distanță – un accident având loc în zona bisericii din Traian și celălalt având loc la intersecția cu depozitul logistic Lidl.

Conform primelor cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Roman, accidentul din Traian s-ar fi petrecut după ce un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Bacău, se afla la conducerea unei mașini pe strada Revoluției, din localitate, iar la intersecția cu drumul DN2-E85 a pătruns pe șoseaua națională fără a acorda prioritate unui autoturism condus regulamentar de un șofer de 21 de ani, din Ruginoasa. În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului din Bacău, care a fost transportat la Spitalul Roman, pentru a primi îngrijiri medicale. Șoferul din Ruginoasa a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în timp ce șoferul din Bacău nu a putut fi testat la fața locului din cauza leziunilor suferite.

În cazul celui de-al doilea accident – petrecut în zona depozitului Lidl, cercetările polițiștilor au arătat faptul că accidentul s-ar fi produs după ce un tânăr, de 21 de ani, din Roman, mergea spre Iași pe E85, însă a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr tot de 21 de ani, din Bacău. În urma accidentului, a rezultat rănirea a trei tinere, pasagere în autoturismul condus de șoferul din Bacău, care au fost transportate la Spital, pentru a primi îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În ambele cazuri polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0