Petru Olariu, pompierul romaşcan bolnav de leucemie, are, din nou, nevoie de ajutor.
Din cauza unei infecţii puternice, care i-a afectat organismul slăbit de boală, Petru Olariu a intrat în şoc toxico-septic, iar medicii i-au indus coma. Pentru a trece şi peste acest prag, Petru are nevoie de sânge şi de trombocite din sânge. ” Petru are nevoie de sânge din grupele 0 şi A şi de trombocite din grupa A cu Rh negativ. Au fost mai mulţi colegi, din Iaşi, Paşcani, Târgu Frumos, dar şi din alte localităţi, care l-au ajutat deja. Și noi am trimis, săptămâna aceasta, colegi care să doneze sânge sau trombocite”, a afirmat căpitanul Mihai Constantin Parasca, comandantul Detaşamentului de Pompieri Roman
Petru Olariu lucrează ca pompier din anul 2006. Pe lângă activitatea ireproşabilă din misiuni, Petru a fost întotdeauna apreciat pentru iniţiativele pe care le avea cu privire la acţiunile administrative din cadrul Detaşamentului. Coşmarul a început în luna martie a acestui an, când Petru s-a prezentat la medic pentru o banală răceală, dar a fost diagnosticat cu leucemie.










Am fost coleg de generala cu Petru, cel mai sportiv si curajos om pe care l-am vazut vreodata! Sunt convins ca tineretea lui, Dumnezeu si doctorii il vor ajuta sa treaca si peste aceasta „proba”. Unde se poate dona sange pentru Petru? Multumesc.
Unde se poate dona sange?
Sânge se poate dona și la punctul de recoltare din cadrul Policlinicii Roman, dar și la centrul de transfuzii de la Iași sau la oricare centru din țară. Oriunde veți dona, însă, specificați că este pentru Petru Olariu, astfel încât personalul medical să vă elibereze o adeverință în acest sens.