Prima paginăEducatie

Donație de carte la Colegiul Național „Roman-Vodă”

Dimensiune text

Donaţia a fost făcută de inginerul Radu Moţoc, fost elev al liceului.

Un fost elev al Liceului „Roman-Vodă”, inginerul Radu Moţoc, stabilit de mulţi ani în Galaţi, a fost prezent la Roman, vineri, 2 octombrie, pentru a dona Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, în care a învăţat, patru volume în care a adunat un bogat material documentar. La eveniment au participat foşti şi actuali profesori şi elevi ai liceului.

motoc 02„Ne-am întâlnit cu un romanvodist care a păstrat o strânsă legătura cu liceul în care a învăţat şi s-a format ca om. Inginerul Radu Moţoc este pasionat de istorie. A publicat în diverse reviste, printre care «Dunărea de Jos» şi «Axis Libri» din Galaţi, sau în revista «Magazin istoric». A participat la numeroase conferinţe şi simpozioane pe teme de istorie”, a spus Cornelia Jora, custodele Vilei Hogaş din cadrul liceului.

Volumele donate au fost intitulate: „Carte rară”, „Personalităţi”, „Monumente” şi „Corespondenţă culturală”. „Nu a fost uşor să fii profesor de istorie, de literatură, în timpurile de odinioară, din cauza restricţiilor. Voi aveţi şansa libertăţii de informare, de care vă invit să profitaţi la maximum. Anul acesta am avut revederea de 55 de ani. Doamna Cornelia Jora mi-a înşirat pe masă multe documente, broşuri, scrisori şi mi-a venit ideea să le pun în patru volume, pe care le veţi putea consulta”, s-a adresat elevilor Radu Moţoc.

Primul volum, de exemplu, cuprinde articole şi însemnări cum ar fi: „Dicţionarul internaţional al lui Angelo de Gubernatis”, „Primele centre ale tiparului chirilic în Europa”, „O antologie a Literaturii Române editată la Paris”, „Revistele editate de M. Kogălniceanu”.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0