Prima paginăSocial

Donare de sânge și avansări în grad, de Ziua Jandarmeriei

Donare de sânge și avansări în grad, de Ziua Jandarmeriei

Dimensiune text

Anul acesta, Jandarmeria Română aniversează 171 de ani de existență în slujba legii și ordinii, 3 aprilie 1850 reprezentând momentul care marchează ,,nașterea” acestei arme, în urma semnării ,,Legiuirii pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi” de către domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica.

„Chiar dacă ziua de 3 aprilie ne va găsi la datorie, bucuria acestui moment aniversar este cu atât mai mare cu cât am reușit să aducem o rază de speranță și încredere celor a căror viață depinde de o picătură de sânge. Astfel,  premergător zilei de 3 aprilie, jandarmii nemțeni au donat sânge și și-au propus, ca, până la următoarea aniversare, să doneze 171 de pungi de sânge”, arată reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

Cu prilejul acestei zile, vineri, 2 aprilie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, într-un cadru festiv, dar restrâns, în semn de apreciere pentru modul de îndeplinire a atribuțiilor, a comportării demne în societate și implicarea exemplară în pregătirea profesională personală, un ofițer și șase subofițeri au fost înaintați în gradul următor înainte de termen.

„De asemenea, pentru fiecare an de existență vom planta câte un stejar, în cadrul campaniei inițiate la nivel național de către Jandarmeria Română  «171 de stejari pentru România». Vom păstra în suflet bucuria acestui moment aniversar, contribuind cu întreg efectivul disponibil la «privegherea siguranței publice (paza și ordinea de stat), ținerea unei bune orânduieli (asigurarea liniștii și ordinii cetățeanului) și ducerea la îndeplinire a legilor», împreună cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. La mulți ani, jandarmilor nemțeni! La mulți ani, Jandarmeria Română!”, au mai transmis reprezentanții Jandarmeriei Neamț.

Peste 150 de jandarmi se vor afla în misiuni în acest weekend și vor acționa, atât independent cât și în sistem integrat, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică în zona de competență, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară impuse de autorități pentru această perioadă, precum și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor religioase prilejuite de Paștele Catolic.

Istoricul Jandarmeriei Române

În urmă cu 171 de ani, la 3 aprilie 1850, domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, semna ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”, act juridic care consfințea întemeierea Jandarmeriei și în spațiul românesc. Legea prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte șase ținuturi (județe). La fiecare ținut era repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăugau câte o companie la isprăvnicia Iașiului și, respectiv, la Poliția capitalei (Iași). În total, erau 14 companii de jandarmi cu un efectiv de 1.433 jandarmi călări și pedeștri. Totodată, prin acest act normativ se stabileau Jandarmeriei următoarele misiuni: privegherea siguranței publice, ținerea unei bune orânduieli și ducerea la îndeplinire a legilor. În ceea ce privește executarea serviciului, se prevedea că Jandarmeria executa un serviciu ordinar, care se realiza zilnic, pe baza regulamentelor sale și un serviciu extraordinar, pe care îl executa la solicitarea autorităților.

După Războiul de Independență se încheie procesul de individualizare a Jandarmeriei Naționale, odată cu intrarea în vigoare, la 1 septembrie 1893 a ,,Legii Jandarmeriei Rurale”. Acest act normativ clarifică misiunile de executat, dotarea, înzestrarea, instrucția, drepturile și obligațiile ,,Corpului Jandarmeriei” care se subordona juridic Ministerului de Interne și Ministerului Public, iar din punct de vedere militar, Ministerului de Război.

După primul război mondial și ulterior după Marea Unire, arma intră într-o nouă fază de evoluție atunci când sunt elaborate legi care fac din instituția Jandarmeriei o forță publică, stabilă, credibilă și deosebit de eficientă, asigurând în societatea românească un climat de liniște și siguranță.

Perioada ce urmează celui de-al doilea război mondial aduce schimbări profunde în viața jandarmilor, instituția fiind aproape de desființare și se transformă în trupe de securitate, până la Revoluția Română din anul 1989.

La nivelul județului Neamț, Jandarmeria își începe activitatea începând cu anul 1893, fiind organizate cu această ocazie Compania de Jandarmi Neamț, Secția de Jandarmi pe lângă Subprefectura Județului Neamț și câte una în marea majoritate a comunelor rurale. Zona Municipiului Roman, pe atunci Județ de sine stătător, avea o structură organizatorică asemănătoare Județului Neamț, mai arată reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

 

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0