Doi ani de închisoare și despăgubiri de 5.000 lei

Dimensiune text

Crina Creionaș, o hoață bine-cunoscută polițiștilor romașcani pentru intensa ei activitate, a fost condamnată de Judecătoria Roman la doi ani de închisoare.

 

 

În ziua de 12 ianuarie, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale Roman au reținut-o, pe bază de ordonanță de reținere, pe Crina Creionaș, de 30 de ani, din municipiul Iași, fără forme legale în municipiul Roman, aceasta fiind cercetată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Tînăra era suspectată că, în ziua de 11 decembrie 2011, în timp ce se afla într-un magazin din Roman, a sustras din poșeta unei femei în vîrstă de 47 de ani, din București, un portofel în care se aflau bijuterii și bani, valoarea totală a prejudiciului creat fiind estimată la suma de 5.000 de lei. După ce a fost prinsă, Creionaș a fost prezentată Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Crina Creionaș este recidivistă, ea mai avînd de ispășit un rest de pedeapsă pentru tîlhărie.

Instanța a condamnat-o pe aceasta la doi ani de închisoare cu executare și a obligat-o să plătească femeii păgubite daune materiale de 5.000 lei și statului 500 lei, însemnînd cheltuieli judiciare. Decizia instanței de la Roman nu este definitivă și irevocabilă, putînd fi atacată cu recurs.


COMENTARII

WORDPRESS: 0