Medicul primar ORL Gheorghe Buburuzan, şeful secţiei ORL din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, se mândreşte, după zeci de ani de activitate, că a reuşit să transforme colectivul secţiei într-o familie. Printre miile de pacienți ai doctorului Buburuzan a fost și Benone Sinulescu.
În anul 1983 venea la Spitalul Municipal Roman proaspătul absolvent al facultăţii de Medicină din Iaşi, originar din Rădăuţi, judeţul Suceava, Gheorghe Buburuzan, un tânăr plin de speranţe, care nu ştia, însă, pe ce cărări îl va conduce viaţa şi ce specialitate avea să urmeze.
„Nu am dorit în mod special să ajung la Roman. Era o concepţie printre studenţi în perioada aceea: când îţi alegi locul în care să lucrezi, uitându-te pe hartă, trebuie să alegi o localitate din zona maro, adică să nu alegi un oraş de câmpie, pentru că este mai sărac, ci, mai degrabă, unul din zonă de munte, pentru că este mai curat, mai frumos, iar oamenii sunt mai înstăriţi şi intelectuali. La media cu care am absolvit facultatea, puteam alege orice oraş din ţară. În momentele de dubiu, când nu ştiam ce să aleg, m-am întâlnit cu prorectorul Institutului de Medicină şi Farmacie din Iaşi de atunci, cu care mă cunoşteam bine, pentru că fusesem preşedinte de cantină şi am lucrat mult împreună. El a fost cel care a făcut posibilă venirea mea ca medic stagiar la Spitalul Municipal Roman”, spune medicul Gheorghe Buburuzan.
Aşa a ajuns doctorul Buburuzan la Roman, împreună cu soţia sa, medic stomatolog. În acel moment, directorul spitalului era medicul Octav Clocotici, iar şeful secţiei Medicină Internă, acolo unde doctorul Buburuzan a făcut primele şase luni de stagiatură, era doctorul Petru Toporaş. După aceea, a făcut stagiatură timp de şase luni la Ginecologie, iar apoi a lucrat doi ani la Chirurgie.
„În timp ce eram la Chirurgie, avusese loc un accident de tren, iar patru dintre victime au ajuns pe mâna mea. Una dintre ele avusese foarte multe răni la nivelul feţei şi am fost nevoit să o operez, pentru a-i reface chipul. Peste vreo doi ani am avut o satisfacţie foarte mare. A intrat un om în cabinet, care s-a dovedit a fi acel pacient pe care l-am operat atunci, şi mi-a mulţumit că i-am refăcut faţa. Trebuia să te uiţi cu atenţie să mai vezi o urmă pe faţă. Am fost mândru de intervenția mea. Mi-a plăcut întotdeauna chirurgia plastică a capului şi a gâtului”, povesteşte medicul ORL-ist. De fapt, aceasta este şi o supraspecializare a doctorului Buburuzan, chirurgia plastică, la fel ca şi chirurgia maxilo-facială.
După ce a terminat stagiatura, a lucrat doi ani la Dispensarul din Săbăoani, iar apoi a dat examen la Piatra Neamţ, pentru ORL, şi acesta a fost drumul pe care l-a urmat.
Atmosfera din secţie, ca într-o familie
În momentul în care doctorul Buburuzan a venit la Spitalul Roman ca medic ORL-ist, doctorul Vasile Stamate tocmai plecase. „Cât a fost el aici, era mare zâzanie în secţie, între el şi cele trei doctoriţe. Era o continuă ceartă. El era un om dur. Toată lumea era însetată de un timp de pace. Am găsit-o aici, când am venit, pe doctoriţa Olga Arvătescu, un om cu totul deosebit, foarte deşteaptă, bine pregătită profesional, care a şi devenit şef de secţie. Dumneaei, încă de când am venit, a dorit să stabilim nişte lucruri, pentru a nu mai exista certuri în secţie. Cel mai important era ca doctorii să nu se certe de la bolnavi, iar personalul să fie unit. Pot să afirm acum, aproape de sfârşitul carierei, că am avut în secţia ORL o atmosferă de familie. Ne-am ajutat între noi cu tot ce am putut. Mi-am dorit ca fiecare dintre noi să vină cu plăcere la serviciu, pentru că aici stăm cea mai mare parte a vieţii. Am căutat să creez o atmosferă civilizată, iar oamenii să vină cu plăcere la serviciu, şi cred că am reuşit să realizez aşa ceva”, spune medicul Gheorghe Buburuzan.
A urmat un alt an, pe care l-a petrecut Bucureşti, unde a făcut specializarea la ORL şi a avut ocazia să lucreze cu oameni de o calitate morală şi profesională deosebită, iar apoi s-a întors la Roman, iar din 1986, a lucrat numai pe secţia ORL.
Privind în urmă, medicul Buburuzan nu regretă alegerea făcută şi se uită cu drag la fotografiile adunate într-un album al secţiei, realizat începând cu anul 1984, amintindu-şi cu mare drag de toate cadrele medicale care au lucrat pe secție.
Singurul specialist în foniatrie din Moldova
În momentul în care a făcut specializarea ORL la Bucureşti, doctorul Buburuzan s-a ataşat de profesorul Constantin Bogdan, care era părintele foniatriei româneşti, motiv pentru care, mai târziu, a optat şi el pentru o supraspecializare în foniatrie, şi aşa a ajuns singurul foniatru din Roman, iar ulterior, din Moldova. Vin acum la el la consultaţii persoane din diferite judeţe ale Moldovei. Cunoscutul interpret de muzică populară Benone Sinulescu este unul dintre pacienţii pe care i-a tratat doctorul Gheorghe Buburuzan, pe vremea când lucra la Bucureşti.
„Foniatria se ocupă cu tulburările de fonaţie, iar astfel de tulbunări apar la profesioniştii vocali. În această categorie intră actori, cântăreţi, profesori, avocaţi sau preoţi, iar în timp am avut tot felul de astfel de pacienţi”, susţine doctorul ORL-ist.
După ce a terminat specializarea, a făcut un an de primariat la Iaşi, apoi s-a întors să lucreze ca medic primar la Spitalul Roman.
Romanul i-a devenit oraş de suflet
Deşi nu şi-a imaginat niciodată că va ajunge să locuiască la Roman, după ce a studiat în Iaşi şi Bucureşti, medicul ORL-ist Buburuzan nu regretă alegerea făcută şi s-a ataşat atât de tare de Roman încât nu a mai fost în stare să plece de aici, nici când a avut oferte tentante.
„Eram student, veneam de la Bucureşti cu trenul, către Suceava, şi a oprit trenul în gară la Roman. Stăteam cu coatele pe geam, era primăvară şi erau castanii înfloriţi. Parcul, care are pe margine castani, era extraordinar de frumos. Atunci am spus că într-un oraş ca acesta mi-ar plăcea să trăiesc. Probabil că Dumnezeu m-a auzit şi mi-a călăuzit paşii către Roman”, îşi aminteşte medicul Buburuzan.
El va mai lucra o perioadă la Spitalul Roman, apoi doreşte să îşi scrie amintirile. Îi place foarte mult să facă acest lucru, chiar dacă unele dintre aminitiri nu sunt dintre cele mai plăcute.
„Mai am încă un an de zile de lucru, până la pensionare. Dacă spitalul mă mai ţine şi dacă am sănătate, voi mai sta. Dacă nu, mă retrag la cabinetul privat, căci nu îmi este teamă de pensie. De asemenea, am foarte mult de scris. Îmi place să îmi scriu amintirile, în special din perioada comunistă, de pe vremea când am fost urmărit de securişti. Nu mă mai văd plecând din Roman. Oraşul acesta Roman mi-a oferit atâta liberatate şi pace încât nu am mai putut să îl părăsesc. Am ratat o serie întreagă de oferte de a pleca în alte oraşe, dar nu regret că am rămas aici”, mai spune doctorul Buburuzan.
Atunci cînd am avut prilejul să păşesc în secția ORL am găsit o atmosferă calmă şi liniştită fapt care impresionează pozitiv dar ce iese în evidență în mod deosebit este acea deschidere a medicului şef de secție pentru omenie şi ajutor atunci cînd a fost nevoie.Cunosc la modul real cît de mult au fost ajutați angajații atunci cînd au avut nevoie de o mînă întinsă la propriu şi aici cunoscătorii vor şti ce spun.
Respect pentru un om care are principii morale ceea ce este este o mare virtute dacă stăm să comparăm lucrurile.
Nu puțini şefi de secție se pot lăuda cu astfel de însuşiri.