Prima paginăEducatie

Doar două note de 7 după rezolvarea contestațiilor

Dimensiune text

Promovabilitatea la examenul național de definitivare în învățămînt a crescut, după contestații, de la 56, 2% la 57, 66%, doi candidați obținînd nota 7 după recorectarea lucrărilor. Cele două lucrări care au primit nota 7 au fost la disciplinele limba și literatura română și limba engleză.

 

Centrele pentru examenul de definitivat au înregistrat 32 de contestații. Pentru notele de la limba și literatura română au fost formulate opt contestații, iar pentru cele de la limbile engleză și franceză, cîte două pentru fiecare. După soluționarea contestațiilor, doar două note au fost majorate de la 6,00 și peste 6,00 la nota 7, nota obligatorie pe care candidatul trebuie să o obțină pentru a i se acorda definitivarea în învățămînt. Cele două lucrări care au primit după contestație nota 7 au fost la disciplinele limba și literatura română și limba engleză. Ca urmare, promovabilitatea examenului de definitivat a crescut, după contestații, de la 56, 2% la este de 57,66%”, a precizat profesor Rodica Ciuchi, inspector școlar de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț.

Dintre cele 32 de contestații, cinci lucrări reevaluate au primit note mai mari decît cele obținute inițial, iar la șase dintre acestea nota a fost micșorată față de cea primită inițial. Rezultatele examenului pentru definitivarea în învățămînt vor fi validate de Ministerul Educației, iar dascălii care au obținut note de 7 și peste 7 vor dobîndi titlul de profesor cu drept de practică în învățămîntul preuniversitar, dar și un bonus la salariu. Pînă se vor vedea cu bani mai mulți în portofel, dascălii mai au de trecut pe 2 august o încercare – concursul de titularizare – , iar cei cu note sub 7 au la dispoziție un an de pregătire pentru o nouă sesiune a definitivatului.

COMENTARII

WORDPRESS: 0