Evidența autorizaților de securitate la incendiu emise pe raza județului Neamț în perioada 2005 ‐ 31 ianuarie 2017 arată că doar 851 de instituții, de stat sau private, au îndeplinit condițiile cerute de lege. Pe lista făcută publică vineri, 3 februarie, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), se află și câteva școli și farmacii din Roman, CPU și Secția de Psihiatrie a Spitalului Roman sau centrele sociale din subordinea Primăriei Roman.
Foarte puține spații de alimentație publică din municipiu apar pe această listă actualizată. Totuși, specialiștii fac următoarele precizări:
„Pentru construcțiile/amenajările care nu se regăsesc în această listă, facem precizarea ca acestea se pot afla într‐una dintre următoarele situații: construcțiile/amenajările pot fi autorizate anterior anului 2005; construcțiile/amenajările se pot afla în procesul de autorizare la momentul actual; încă nu s‐a solicitat obținerea autorizației de securitate la incendiu; nu se încadrează în categoria construcțiilor/amenajărilor care se supun autorizării, conform prevederilor legale. Această listă va fi actualizată lunar cu obiectivele autorizate din punct de vedere al securității la incendiu în luna precedentă”, anunță reprezentanții ISU Neamț.
Este de precizat că nu se percep tarife pentru eliberarea avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu și protecție civilă. Lista cu evidența autorizaților de securitate la incendiu emise pe raza județului Neamț în perioada 2005 ‐ 31.01.2017 poate fi consultată la următoarea adresă: http://www.ijsunt.ro/pub/doc/ip/avizare_autorizare/NT_liste_autorizate_ian_2017.pdf











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol