Joi şi vineri vor avea loc concursurile de ocupare a posturilor din Comitetul Director al Spitalului Roman. Actualii directori sunt singurii care vizează aceste funcţii.
Joi vor avea loc concursurile pentru ocuparea posturilor de director medical şi director financiar-contabil ale Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, iar vineri va avea loc cel pentru directorul de îngrijiri. După validarea dosarelor de înscriere, a ieşit la iveală faptul că aspiră la aceste posturi directorii care le-au ocupat până acum, respectiv medicul Oana Onu, pentru postul de director medical, pe care l-a ocupat în regim de interimat, din septembrie 2013, Leonard Achiriloaei, economist, pentru director financiar-contabil, şi Elena Chirilă, asistent principal, pentru postul de director de îngrijiri.
Concursurile vor cuprinde trei probe de evaluare: test grilă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului, susţinerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate a postului şi interviul de selecţie, dacă va fi cazul. Concursurile se vor ţine la Primăria Roman.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol