Roman, Neamț
Căutare site

Detectoarele de fum pot salva vieți

Pompierii au inițiat o campanie de informare cu privire la utilitatea detectoarelor de fum. Acest element de siguranță costă cel mult 80 lei.

 

 

Pompierii ne sfătuiesc să ne punem detectoare de fum autonome, pentru a preveni tragediile care se produc din cauza incendiilor. Conform unei statistici, la nivelul județului Neamț, în perioada 2003 – 2011 s-a constatat că, la fiecare trei zile, două locuințe au fost afectate de incendii, șase oameni murind anual în incendii, aproape jumătate cu vârsta peste 70 de ani. Din aceeași cauză, 21 de copii au fost răniți, iar patru au decedat.

Din acest motiv, pompierii nemțeni au inițiat campania de informare publică „Detectorul de fum de tip autonom vă poate salva viața”. Obiectivul campaniei este de a genera o creștere a numărului de locuințe echipate cu detectoare de fum autonome, având în vedere numărul mare de decese înregistrate în perioada 2003-2011 ca urmare a incendiilor de la gospodăriile populației.

„Până la această dată nu a fost realizată o astfel de campanie, autoritățile acționând în sensul reducerii victimelor și numărului de incendii de la gospodăriile populației doar prin prezentarea unor reguli de prevenire prin intermediul inspectoratelor pentru situații de urgență și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență”, a afirmat maiorul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Tipul cel mai indicat de detector utilizat pentru asigurarea protecției persoanelor din clădirile civile este detectorul de fum. Celelalte tipuri de detectoare, de căldură și de flacără, se utilizează suplimentar față de detectoarele de fum sau numai în acele spații în care incendiul în faza incipientă se manifestă prin creșteri de temperatură sau flăcări sau are o evoluție rapidă.

Având în vedere că numai în ultimii cinci ani au fost afectate 50.000 de locuințe și că foarte puțini cetățeni au încheiat o asigurare pentru locuință sau bunurile materiale personale, rezultă că, în medie, anual, în România, circa 10.000 de persoane își pierd locuința în urma incendiilor.

Prețul unui detector de fum variază între 50 și 80 lei, un preț mic pentru protejarea locuinței și a vieții celor dragi.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.