Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, în calitate de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PNL la nivelul judeţului Neamţ, a participat, împreună cu o delegaţie formată din aproximativ 30 de primari, viceprimari, consilieri locali şi consilieri judeţeni, la o întâlnire a Ligii Aleşilor Locali ai PNL. Întâlnirea s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Braşov, iar una dintre teme a fost descentralizarea.
„Am participat la un atelier de lucru privind regionalizarea şi descentralizarea, este o chestiune care nu ne va ocoli în perioada următoare. Ceilalţi colegi ai mei au participat la alte patru ateliere organizate acolo”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu. Acesta a precizat că s-a discutat, din nou, despre necesitatea unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal şi, implicit, de vestul Europei.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol