Un operator de turism la Turoag este acuzat de delapidare. Firma vrea să recupereze de la acesta peste 20.000 euro. Documentele prezentate în instanță de procuror confirmă suma de 63.000 lei. Pronunțarea soluției în acest caz se va da pe 30 martie.
Firma Turoag vrea să recupereze, în instanță, suma de 63.000 lei de la un fost angajat. Faptele s-au petrecut în urmă cu trei ani, dar procesul se află încă pe rolul instanței de judecată.
În anul 2009, Turoag a făcut plîngere penală la Poliția municipiului Roman împotriva lui Cristian Ioan C., angajat pe postul de operator de turism. Managerul societății comerciale îl acuză pe fostul angajat că, pe parcursul unui an, ar fi luat din firmă peste 20.000 euro. Bărbatul ar fi folosit acești bani în folosul propriu. Din spusele managerului, Cristian C. ar fi vîndut pachete turistice unor clienți ai agenției, dar nu ar fi predat în contabilitatea facturile, chitanțele și banii.
„Am avut încredere în el, pentru că lucra de mult timp la noi și nu era controlat și verificat în amănunt. Am aflat, apoi, că el lua produse turistice direct de la furnizori, emitea facturi, dar banii plătiți de clienți nu ajungeau nici la noi în contabilitate, nici la furnizorii de produse turistice. Ulterior, am primit notificări de plată pentru achitarea unor produse turistice despre care habar nu aveam„, a afirmat Nușa Chiriac, managerul Turoag.
Pe durata cercetărilor pe care le-au efectuat polițiștii romașcani, bărbatul acuzat a susținut că este nevinovat și a fost cooperant cu aceștia. Tot el a fost cel care a solicitat efectuarea unei expertize, pentru stabilirea prejudiciului. Rezultatele expertizei au micșorat suma raportată inițial de reprezentanții firmei Turoag, prejudiciul fiind stabilit la 63.000 lei.
În decembrie 2010, polițiștii au înaintat dosarul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunere de trimitere în judecată pentru delapidare, iar în luna martie 2011 dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Roman.
Cristian C. a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc. Ultimul termen al procesului a fost pe data de 16 martie, dar judecătorul de caz a amînat pronunțarea soluției pentru data de 30 martie. Aceasta este instanța de fond a cazului. În cazul în care părțile implicate nu vor fi de acord cu soluția judecătorului, acestea se vor putea adresa unei instanțe superioare.










Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol