Prima paginăSocial

De luni, ONG-urile pot aplica pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local

De luni, ONG-urile pot aplica pentru finanțare nerambursabilă de la bugetul local

Dimensiune text

Începând de luni, 31 mai, ONG-urile din Roman pot depune la Primăria Municipiului Roman solicitările de finanțare nerambursabilă de la bugetul local, prin care pot obține, în acest an, în total, 200.000 de lei, a anunțat vineri municipalitatea.

Program anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local al municipiului Roman pentru activitățile nonprofit de interes local 2021 este în valoare de 200.000 de lei, pe patru domenii de activitate – proiecte de cultură, religie, învățământ; proiecte sociale; proiecte pe activități sportive și proiecte de activități pentru tineret, fiecare având alocată suma de 50.000 de lei. Valorile finanţărilor care se acordă pentru un proiect sunt cuprinse între 2.000 și 10.000 de lei, conform ghidurilor solicitantului. Programul pentru acordarea finanţărilor nerambursabile valabil pe anul 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 100 din 26 mai, Partea a VI-a.

„Grantul maxim acordat prin acest program este de cel mult 90% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului. Diferenţa trebuie să fie asigurată din sursele proprii ale solicitantului, ale partenerilor acestuia sau din alte surse. Fiecare solicitant trebuie să contribuie cu un aport propriu de cel puţin 10% din costurile totale eligibile ale proiectului, sumă ce va fi identificată în contul deschis special pentru proiect”, se arată în anunțul de participare emis de Primăria Roman.

Pentru a fi eligibili la accesarea fondurilor nerambursabile, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să fie persoane juridice fără scop patrimonial: asociații ori fundații constituite conform legii / culte religioase recunoscute conform legii; să aibă inclus în statutul organizației obiectul de activitate care generează obiectivul pentru care se solicită finanțare; să fie direct responsabili de pregătirea şi managementul proiectului şi să nu acţioneze ca intermediari; să aibă sediul social și să-și desfășoare activitatea în Municipiul Roman; beneficiarii direcţi şi indirecţi din grupul țintă să fie recrutaţi de pe raza teritorială a Municipiului Roman.

Termenul limită pentru înaintarea solicitărilor de finanţare nerambursabilă este 28 iunie, ora 16.00. În vederea obținerii finanțării nerambursabile, evaluarea și selecția proiectelor se vor face de către comisia de evaluare, în perioada 29 iunie – 6 iulie.

Informaţiile suplimentare se pot obţine la Primăria Roman, Serviciul Managementul Proiectelor, telefon 0233/741978, email: uip@primariaroman.ro şi de pe site-ul instituției. Anunțul de participare și documentațiile aferente au fost publicate pe site-ul Primăriei Roman și sunt disponibile la acest link: https://primariaroman.ro/28-05-2021-anunt-privind-acordarea-de-finantari-nerambursabile-de-la-bugetul-local-al-municipiului-roman-conform-legii-350-2005-pentru-anul-2021/.

 

 

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0