De la „Roman-Vodă” la măicuțele dominicane din Dublin

Teodora Manea, fostă elevă a Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, învaţă la Santa Sabina Dominican College din Dublin. Romaşcana s-a reîntors în ţară, în vacanţa de Paşti, pentru a pune bazele unei frumoase colaborări între cele două licee de care Teodora este legată sufleteşte. Tânăra s-a reîntâlnit cu foştii profesori romanvodişti care au format-o şi au ajutat-o să „crească”. 

Teodora Manea este unul dintre copiii romaşcani „adoptaţi” de străinătate. Tatăl Teodorei a decis să plece, cu câţiva ani în urmă, în Irlanda, şi să încerce să activeze în domeniul în care s-a pregătit – avocatura. Fata şi-a petrecut câteva vacanţe în Irlanda, la Dublin, până când capul familiei a decis că familia trebuie să se reunească. „Am urmat clasele a V-a şi a VI-a la «Roman-Vodă» şi m-am înscris în clasa a VII-a la liceu, în Irlanda. A fost destul de uşor să mă acomodez acolo. Profesorii şi colegii au fost foarte primitori. Doar primele două săptămâni au fost puţin mai dificile, pentru că nu eram familiarizată cu limba. Am fost surprinsă să constat, apoi, cât de repede pot asimila limba. Şi sora mea, atunci în clasele primare, s-a adaptat cu uşurinţă noilor condiţii”, a spus Teodora.

Tânăra s-a reîntors în vacanţa de primăvară acasă, la Roman. S-a reîntâlnit cu foştii colegi şi profesori, cărora le-a povestit cum este  viaţa de elev în Irlanda.

„Învăţ la un liceu de fete administrat de măicuţe dominicane şi condusă de o super directoare. Sunt şapte şcoli de acest tip în Irlanda. Liceul nu ţine seama de cultul căruia aparţin elevii, ci de rezultatele obţinute de aceştia. Tata a aflat de acest liceu de la un prieten irlandez. Acesta dorea să-şi înscrie fata la acest liceu, foarte căutat pentru nivelul înalt de pregătire şcolară. Capacitatea liceului este de 120 de elevi pentru anul I şi întotdeauna există o listă de aşteptare. Cu recomandarea de la doamna profesoară Sorina Danciu şi cu notele obţinute la şcoală am fost acceptată fără probleme. Îi sunt foarte recunoscătoare doamnei profesoare Danciu”, spune Teodora, elevă în anul V (clasa a XI-a) la Santa Sabina Dominican College din Dublin.

„Înainte de a fi profesori, ei sunt prietenii tăi”

În Irlanda, în şcoala primară sunt cuprinşi elevii de la clasa I până la clasa a VI-a, iar începând din clasa a VII-a elevii urmează liceul.

„După primii trei ani de liceu, adică în clasa a IX-a, cum este denumită în România, se susţine un examen important doar pentru acei elevi care nu vor să continue studiile. Clasa a X-a este un an de tranziţie, în care nu se parcurge foarte multă materie. Elevii fac mai mult o recapitulare a ceea ce s-a studiat în primii trei ani de liceu. În acest an se iniţiază numeroase activităţi, în diferite instituţii, care au drept scop familiarizarea elevilor cu profesiile pe care le-ar putea îmbrăţişa, dar şi activităţi de teatru, sportive şi sociale. Abia în clasa a XI-a şi a XII-a – anul V şi anul VI de liceu – încep să se studieze materiile pentru bacalaureat. Examenul final presupune probe la şapte materii, notate cu maximum 100 de puncte pe disciplină. Şi româna poate fi disciplină de bacalaureat. În Dublin sunt profesoare românce care pregătesc elevii pentru examenul de absolvire. La acest examen trebuie să se acumuleze cât mai multe puncte, care contează la admiterea în facultate. Nu ştiu ce voi urma după absolvirea liceului, dar mi-ar plăcea să sudiez biologia, chimia sau medicina”, explică tânăra.

Relaţia profesor – elev este foarte strânsă în Irlanda, spune Teodora, legătură care contribuie la dezvoltarea personală a elevilor. „Facem nouă ore pe zi, dar primim note la şapte dintre acestea. Profesorii sunt foarte prietenoşi, deschişi. Le-am arătat fotografii din şcoala în care am învăţat în România şi le-au afişat pe un panou în liceu. Înainte de a fi profesori, sunt prietenii tăi. Ei te respectă la fel de mult cât îi respecţi şi tu. Îşi dau silinţa să ne simţim cât mai confortabil la ore. Nu au un comportament dur, dacă un elev greşeşte, ci te fac să te simţi tu rău pentru că i-ai supărat. La liceu, toate informaţiile despre un elev sunt confidenţiale. Profesorii nu spun notele de faţă cu toţi părinţii, iar rezultatele la examene sunt transmise acasă printr-o scrisoare. Tezele la examenele naţionale sunt corectate doar de câţiva profesori, selectaţi după criterii foarte riguroase, motiv pentru care corectarea lor durează vreo două luni”, a explicat Teodora.

„Sportul este foarte important”

Chiar dacă este un liceu confesional, elevii nu studiază discipline religioase.

„Purtăm o uniformă alcătuită din cămaşă albă şi pulovăr verde, fustă lungă, aproape de gleznă, în carouri, de culoare verde şi şosete verzi până la genunchi. În anul VI, uniforma se schimbă puţin, iar fetele au liber la machiaj, deşi nu este o practică. Nu avem pe cine impresiona. Facem disciplina religie, dar nu primim note. Lecţiile nu cuprind informaţii despre divinitate şi sfinţi, ci aspecte umanitare – dreptul femeii, dreptul copilului -, probleme de care fiecare se loveşte în viaţa de zi cu zi, mai ales că în Irlanda trăiesc oameni de diverse confesiuni. De exemplu, prietena mea cea mai bună este din China, dar am şi o colegă de an din Vietnam. Cei mai talentaţi elevi merg la cercurile de artă. Şcoala are echipe de hochei pe iarbă, de volei şi baschet. Ne antrenăm după orele de curs şi participăm la competiţii cu alte şcoli din ţară. Sportul este foarte important. Te ajută să trăieşti cât mai mult, să fii sănătos pentru tine. Locuiesc aproape de mare. Pe la 6 dimineaţa, faleza este plină de oameni care aleargă – bătrâni, tineri. Și eu mi-am pus în gând să alerg, dar nu mă pot trezi dimineaţa”, a spus Teodora.

„Sunt mândră că sunt româncă”

Teodora a spus şi cum este văzută România în Irlanda: „Am paşaport irlandez, dar eu sunt româncă şi sunt foarte mândră de asta. Nu am auzit vorbindu-se de rău despre români”.

Tânăra se va întoarce în România doar în vacanţe şi, mai târziu, în concediii.

„Dublin este un oraş mare. Poate prea mare pentru mine. Stau la 40 de minute de oraş. Oriunde merg, sunt dependentă de autobuz, de tren. Nu pot merge pe jos nicăieri, dar este foarte frumos şi oamenii sunt minunaţi. Nu cred că m-aş mai întoarce să trăiesc în România. În Irlanda este viaţa mea”, a spus romașcana.

Teodora Manea s-a reîntâlnit cu profesorii de la Colegiul Naţional „Roman-Vodă” şi pentru a pune bazele unei colaborări:

„Doamna director de la Santa Sabina Dominican College ar dori să încheie un parteneriat cu Colegiul Naţional «Roman-Vodă». La şedinţa cu părinţii, doamna directoare i-a spus tatălui meu că ar fi încântată ca această colaborare să prindă contur”.

Tânăra nu uită de unde a plecat. Ea se întoarce cu recunoştinţă la dascălii care au format-o.

„Ceea ce nu se întâmplă în sistemul de învăţământ irlandez este că nu te învaţă cum să înveţi. În România, copiii încep să memoreze de la vârste mici. Acolo, nu fac aşa ceva. Spun asta pentru că mie nu îmi ia foarte mult timp să-mi pregătesc lecţiile şi asta mă va ajuta şi pe viitor. Sunt ceea ce sunt datorită şcolii din România”, mai spune Teodora.