Roman, Neamț
Căutare site

Datori vânduți, de la o lună la alta

Datoriile nemţenilor la bănci au mai crescut cu şapte milioane de lei, într-o lună.

Statistica Băncii Naţionale Române, realizată la sfârşitul lunii iunie, arată că locuitorii din Neamţ au credite în lei şi în valută care însumează 2.351 milioane de lei. Suma se află în uşoară creştere faţă de luna mai, când valoarea creditelor era de 2.344 milioane de lei.

Această statistică arată că cei 470.766 locuitori din judeţul Neamţ aveau, la sfârşitul lunii iunie, 1.208 milioane credite în lei la bănci şi credite în valută în valoare echivalentă cu 1.143 milioane de lei.

Din creditele în lei, 727,2 milioane au fost împrumutate de agenţi economici din judeţ, 350,2 milioane sunt credite de consum ale populaţiei, 41,9 milioane de lei reprezintă creditele pentru locuinţe şi 72 milioane de lei au fost împrumutate de nemţeni pentru alte scopuri.

Creditele pentru consum includ creditele acordate gospodăriilor populaţiei pentru finanţarea, în special, a consumului personal de bunuri şi servicii.

Creditele pentru locuinţe includ creditele acordate gospodăriilor populaţiei în scopul investirii în locuinţe pentru utilizare proprie sau pentru închiriere, inclusiv în scopul construirii sau în scopul renovării locuinţelor. Acestea cuprind credite garantate cu proprietăţi rezidenţiale- care sunt folosite în scopul achiziţionării de locuinţe, precum şi alte credite pentru achiziţionarea de locuinţe efectuate pe baza unei garanţii personale sau a altor forme de active.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.