Ierarhul a împărţit cadouri copiilor şi a făcut urări participanţilor la slujbă.
Zeci de copii au primit daruri la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman, în prima zi de Crăciun, din partea PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Catedrala a fost neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor prezenţi la slujba arhierească.
În cadrul slujbei, atât cei mici, dar şi cei mari, pregătiţi duhovniceşte şi trupeşte, au fost împărtăşiţi de ierarh cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Conform tradiţiei, un moment deosebit l-a constituit oferirea de daruri din partea PS Ioachim Băcăuanul tuturor copiilor prezenţi la rugăciune, după ce sufletele tuturor s-au bucurat de colinde tradiţionale. „Biserica ne invită să intrăm în taina luminii, a păcii şi a bucuriei aduse de Hristos pentru a fi iluminaţi de harul lui Dumnezeu. Inimile noastre trebuie să tresalte de bucurie în ziua Crăciunului pentru darurile care se revarsă peste noi. Chiar dacă suntem săraci, să nu ezităm a ne apropia de peştera lui Iisus, unde ne vom împlini de adevărata bogăţie cea în veci nepieritoare. Naşterea lui Hristos este cea mai mare dintre taine, cea mai densă, care a fost revărsată din iubirea Tatălui peste lume. Anul 2014 să vă aducă tuturor multă sănătate sufletească şi trupească, să vă umple visteria inimilor cu bogăţii sufleteşti neperisabile, să vă dea puteri înnoitoare izvorâte din energia necreată a lui Dumnezeu, să vă aducă liniştea din pacea pe care El a revărsat-o peste lume, ca să aveţi dragoste unii faţă de alţii. Iubirea milostivă a Presfintei Treimi să aprindă candela stinsă în inimile celor care, din cauza neştiinţei sau a nerodirii credinţei, s-au îndepărtat de Dumnezeu. Sărbători binecuvântate şi «La mulţi ani!»”, a spus ierarhul.
Comentarii