HomeEducatie

„Dacii liberi” trăiesc istoria la „Vasile Sav”

De mai bine de patru ani, la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” funcționează unul dintre cele mai active cluburi din județ, destinat elevilor pasionați de istorie, intitulat „Dacii liberi”.

 

 

Membrii clubului s-au remarcat în fiecare an, prin participările deosebite la concursuri județene și naționale.

Luna septembrie a anului 2008 a însemnat, pentru mine, împlinirea unui vechi vis, acela de a înființa primul club școlar de istorie într-un liceu tehnologic din județul Neamț. Primul pas a fost cel mai greu, dar am beneficiat de entuziasmul și pasiunea deosebită a unui grup de elevi, Alin Bălțătescu, Vlad Cobzaru, Florin Apetrei, care, la acea dată, au reprezentat nucleul în jurul căruia am reușit să pun bazele acestui club. Iată că au trecut patru ani de atunci și pot afirma, fără falsă modestie, că am devenit un brand școlar în domeniul istoriei, nu numai prin rezultatele obținute, dar și prin semnalele receptate din toată țara, de la alți colegi și cluburi de istorie școlară„, a spus profesorul Cătălin Păiuș, coordonatorul clubului.

Activitățile clubului au prins repede la liceeni, astel încât tot mai mulți elevi au început să participe la activități și să-și petreacă după-amiezele căutând informații, discutând sau pregătindu-se pentru concursuri. La scurt trimp după fondarea clubului a apărut și site-ul istoric, www.daciliberi.ro, dar și revista cu același nume, ajunsă la numărul 9, ambele lucrate de elevi. „Între performanțele tehnice actuale și istoria trecută se inserează principiul unor noi modalități de a cunoaște, întelege și descoperi o altă alternativă la fundamentarea acestei materii minunate și plină de învățăminte. În acest context, a apărut ideea conceperii unui site istoric pentru tinerii Liceului Tehnologic «Vasile Sav, și nu numai pentru ei, în care să fie reliefate atât istoria strămoșilor, cât și realitățile tumultoase ale prezentului. În fapt, ei trebuie să se regăsească în tot ceea ce înseamnă evenimentele și faptele derulate în decursul timpurilor, pentru a-și redescoperi strămoșii și trecutul, imaginile glorioase, dar și cele care au pătat, uneori, cursul istoriei„, a spus profesorul Cătălin Păiuș.

 

Coordonatori ai unui concurs județean


Membrii clubului „Dacii liberi”, tot mai mulți în fiecare an, au pus în practică numeroase proiecte, traduse prin participări, colaborări și rezultate deosebite la nivel județean și național. „Succesele noastre au fost cu atât mai importante cu cât au fost obținute de elevi ai unui liceu tehnologic, care sunt pregătiți în special pentru o meserie, pentru obiectele de specialitate și în care istoria este, de obicei, o materie vitregită. O realizare deosebită a fost inițierea și coordonarea unui concurs județean online, «Momente și personalități controversate ale istoriei», ajuns deja la ediția a patra„, a spus profesorul Păiuș.

Printre premiile cele mai importante obținute de urmașii dacilor liberi, elevi la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”, se numără locul II la concursul național „Istorie, cultură și civilizație”, în 2009, organizat de Societatea Română de Radio-difuziune, locul I la concursul național „Tradiții locale românești” – Bicaz 2009, locul I la concursul județean „Web Historia”, organizat de Colegiul Național „Roman-Vodă”, în 2010 și 2011, premiul special la sesiunea județeană de referate și comunicări în istorie, Piatra Neamț 2010, locul II la simpozionul național „România – între Orient și Occident” , Suceava 2010, premiul special la simpozionul național „Shoah Holocaust”, Iași 2011, premiul III cu revista clubului la simpozionul internațional „Tradiție și inovație în educația secolului XXI” , Mediaș 2011, și premiul special la concursul național „România – între realitate și ficțiune”, Cluj 2011.

În 2012, activitățile s-au concentrat, în special, pe activitățile organizate de Muzeul de Istorie din Roman și, spre exemplu, la Concursul Național de Antropologie Urbană – secțiunea junior, clubul nostru a obținut trei din cele șase premii acordate„, a spus profesorul Cătălin Păiuș.

Liderii clubului, implicați în toate acțiunile din ultimii ani ale școlii, s-au dovedit a fi Silviu Sfrijan, Andrei Luca, Alin Cepariu, Cătălin Corduneanu, Ciprian Avădănii, Mihai Gălușcă, Andreea Ungureanu, Alina David și Adrian Barcan, elevi care și-au petrecut zile întregi căutând informații, discutând și pregătindu-se pentru concursuri.

Comentarii

WORDPRESS: 3
  • cristi 11 ani ago

    Un profesor deosebit, cu un talent special pentru a atrage elevii in jurul sau si in tot felul de activitati istorice. Ca fost elev am toata consideratia pentru un dascal de la care am invatat multe si pe care mi-l amintesc cu placere.

  • saturn 11 ani ago

    ce secret detine acest profesor de reuseste sa-i implice pe elevii de la un lic. tehnologic in astfel de activitati ? bravo lui ca reuseste asa ceva si copii nu pierd timpul pe tot felul de prostii !

  • Luminita 11 ani ago

    Ma bucur foarte mult, ca fosta eleva d-lui profesor. (ma apropii de reuniunea de 10 ani) ca d-ul profesor reuseste in continuare sa tina elevii atat de aproape de d-lui. Din nou, toate respectele mele… Felicitari!