HomeSocialEducatie

Cursuri de pregătire pentru DELF, la „Roman-Vodă”

Elevii care doresc să obţină diplome DELF (Diplôme d’études en langue française), care certifică cunoştinţele de limba franceză, au ocazia de a participa la cursuri de pregătire la Roman.

DELF 01Institutul Francez Iaşi organizează cursuri de pregătire DELF şi simulări de examene pentru elevii de gimnaziu şi liceu la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”, în perioada iunie – octombrie 2014. Cursurile au în vedere pregătirea examenelor DELF junior A1, A2, B1 şi B2 din sesiunea noiembrie 2014, care vor avea loc la Institutul Francez din Iaşi şi la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra Neamţ. Elevii înscrişi la aceste cursuri beneficiază de un abonament gratuit de un an la mediateca Institutului Francez Iaşi şi primesc un atestat la finalul cursului.

„Diplomele DELF sunt utile atât elevilor care doresc să se înscrie la un liceu în clase bilingve, elevilor de liceu care vor avea două probe de limbi străine la bacalaureat, DELF putând fi echivalată cu una dintre ele, cât şi elevilor de gimnaziu, în contextul noilor reglementări ale Legii Educaţiei. Aceasta stipulează introducerea, în anii următori, a Portofoliului educaţional al elevului între criteriile de admitere la liceu”, a spus profesoara Otilia Cocuţ, acreditată de Institutul Francez pentru a susţine cursul pregătitor pentru examen.

Valabile pe viaţă, diplomele DELF sunt recunoscute internaţional, atât pentru studiile universitare în spaţiul francofon, cât şi în viitoarea carieră. Înscrierile la cursurile de pregătire DELF se fac până vineri, 13 iunie, la secretariatul Colegiului Naţional „Roman-Vodă”.

DELF 02

Comentarii

WORDPRESS: 0