Prima paginăSanatate

Curățenia din spitale este verificată de DSP

Dimensiune text

La începutul acestei săptămâni, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Neamț au declanșat controale ample la toate spitalele din județ.

 

 

Controlul, care este așteptat să ajungă și la Spitalul Municipal de Urgență Roman, vizează, în primul rând, modul în care se respectă măsurile de igienă, atât de personalul medical, cât și de pacienți, dacă sunt îndeplinite condițiile din autorizația sanitară de funcționare, condițiile de sterilizare a instrumentarului și dacă se iau măsuri împotriva infecțiilor nozocomiale (sau intraspitalicești).
Pentru Spitalul Roman, controlul este cu atât mai important cu cât mutarea secțiilor se apropie de final, iar fiecare secție va trebui să respecte un circuit funcțional strict. „Astfel de controale se fac periodic și sunt normale. Pentru noi nu este nici o problemă, pentru că avem angajat un medic epidemiolog care supraveghează secțiile spitalului”, a precizat economist Leonard Achiriloaei, director financiar-contabil al spitalului.

[sam_ad id=”111″ codes=”true”]

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0