Vremea va avea variaţii termice slabe pe durata următoarelor două săptămâni, iar mediile maxime se vor situa, în general, între 17 şi 22 de grade, în timp ce precipitațiile vor fi slabe cantitativ şi de scurtă durată, arată prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru intervalul 2 – 15 aprilie, publicată luni.
În Moldova, la începutul primei săptămâni temperatura aerului va crește treptat, de la valori termice diurne de 11 grade, în prima zi, până la 20 – 21 de grade în zilele de 4 și de 5 aprilie, când vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Apoi, până spre sfârșitul intervalului de prognoză maximele diurne se vor situa, în medie, între 15 și 18 grade, valori de temperatură apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 3 și 5 grade, cu cele mai coborâte valori, de 0 – 1 grad, în prima noapte. Trecător și pe arii relativ restrânse vor fi ploi în general slabe cantitativ, în 2 aprilie, în jurul datei de 6 aprilie și după data de 12 aprilie.
La munte, vremea va fi rece în prima zi a intervalului de prognoză, când maximele diurne se vor situa în jurul unei valori medii de 0 grade. Ulterior, va avea loc un proces de încălzire, astfel încât până spre sfârșitul celei de a doua săptămâni media maximelor va fi cuprinsă între 8 și 11 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 4 și 5 aprilie, când se vor înregistra, în medie, 12 grade. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori negative în prima noapte, în medie între -6 și -5 grade, apoi acestea vor fi preponderent pozitive, mai ales între 4 și 6 aprilie. Vor fi precipitații, în general slabe cantitativ, în prima zi a intervalului, între 5 și 7 aprilie și din nou în intervalul 10-15 aprilie.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol