Roman, Neamț
Căutare site

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

 

Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii vor ajunge și la 31 de grade Celsius în unele zone, în timp ce precipitații vor cădea în intervalele 5 – 9 iunie și 13 – 18 iunie, în aproape toate regiunile, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie valabilă pentru perioada 5 – 18 iunie, publicată luni.

În Moldova, până la jumătatea primei săptămâni de prognoză, vremea se va menține caldă, iar mediile temperaturilor maxime se vor încadra între 27 și 29 de grade. Vremea se va răcori pe 8 iunie, astfel încât media temperaturilor diurne se va situa în jurul a 24 de grade. Apoi, media temperaturilor diurne va crește de la 26 de grade în data de 9 iunie, până la 28 – 29 de grade în perioada 10-13 iunie. Până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii medii diurne va fi de ușoară scădere în zilele de 14 și 15 iunie, apoi în perioada 16-18 iunie variațiile de la o zi la alta nu vor fi semnificative. În medie, în ultimele zile ale intervalului de prognoză, vor fi temperaturi maxime de 25 – 26 de grade. Temperaturile nocturne nu vor avea variații semnificative de la o zi la alta în perioada 5 – 8 iunie, urmând a se încadra între 14 și 16 grade. În data de 9 iunie, temperatura aerului va marca o scădere până la valori medii de 12 grade, pentru ca, ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile minime medii să crească ușor în zilele de 10 și 11 iunie până spre 13 – 14 grade, apoi (până pe 18 iunie) să se situeze în jurul a 14 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 7 – 9 iunie și 13 – 18 iunie.

În Dobrogea și pe litoral, în primele zile ale intervalului de prognoză valorile medii diurne vor crește ușor, de la 24 de grade pe 5 iunie, până la 26 – 27 de grade, în zilele de 6 și 7 iunie. Pe parcursul zilelor de 8 și 9 iunie, vremea se va răcori, astfel încât media maximelor se va situa în jurul a 24 de grade. Pe 10 iunie, media temperaturilor diurne va crește ușor, iar până spre 13 iunie aceasta va fi de 25 – 26 de grade. Apoi regimul termic diurn se va menține relativ constant. Media regională a temperaturilor nocturne va crește de la 14 – 15 grade în zilele de 5, 6 și 7 iunie, până la 18 grade în data de 8 iunie. În zilele următoare, pe 9 și 10 iunie, minimele nocturne vor fi de aproximativ 16 grade, valoare medie ce se va menține relativ constantă până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în jurul datei de 8 iunie, dar ploi trecătoare se vor semnala izolat și între 14 și 18 iunie.

La munte, pe parcursul celor două săptămâni de prognoză nu vor fi variații termice semnificative. Astfel, între 5 și 7 iunie temperaturile medii diurne vor fi de 18 – 19 grade, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă, pe 8 iunie vor scădea spre 14 grade, iar apoi vor crește din nou și, în intervalul 10 – 18 iunie, se vor situa între 16 și 18 grade. Media temperaturilor minime între 5 și 8 iunie va fi de 9 – 10 grade, în data de 9 iunie va scădea spre 6 grade, iar apoi, în perioada 10 – 18 iunie, se va situa între 8 și 10 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 5 – 8 iunie și, din nou, între 13 și 18 iunie.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.