Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 7 august – 20 august arată că, în Moldova, în primele două zile ale intervalului valorile termice vor fi în scădere, iar mediile maximelor vor fi de 22 – 26 de grade și ale minimelor de 12 – 14 grade. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire și va deveni local călduroasă mai ales în a doua săptămână din interval când mediile regionale ale valorilor diurne vor fi de 31 – 32 de grade și ale celor nocturne de 16 – 17 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. După această dată, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.
În Dobrogea, în primele două zile din interval, valorile termice vor fi în scădere și se vor situa sub mediile multianuale. Media maximelor va ajunge la 25 de grade și a minimelor la 15 – 16 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, media regională a valorilor diurne va ajunge la 32 – 33 de grade, iar a celor nocturne la 19 – 20 de grade. La începutul primei săptămâni vor mai fi posibile averse slabe și descărcări electrice. Apoi, mai ales în a doua jumătate a intervalului, probabilitatea de ploaie va fi redusă.
La munte, vremea se va încălzi treptat, mai ales în a doua săptămână din interval. Media maximelor va crește de la 12 grade spre 22 de grade, iar a minimelor de la 6 grade la 13 grade. Local vor mai fi averse până în data de 11 august. După această dată, probabilitatea pentru manifestări de instabilitate va fi redusă.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol