Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HomeSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 15 – 28 mai arată că, în Moldova, în cea mai mare parte a intervalului de referință, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul sau ușor peste cele normale pentru a doua jumătate a lunii mai, fără oscilații semnificative de la o zi la alta. Astfel, în medie regională, vor fi temperaturi maxime de 22 – 25 de grade și minime de 10 – 13 grade, posibil mai ridicate în perioada 20 – 21 mai și la finalul celor două săptămâni de prognoză. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată după 19 mai, până la acea dată acestea urmând a se semnala pe spații restrânse și pentru scurtă durată, astfel că, în ansamblu, în prima săptămână regimul pluviometric va fi ușor deficitar. Vor fi în special averse și se vor asocia, pentru perioade scurte, cu celelalte fenomene specifice instabilității atmosferice.

La munte, prima săptămână a intervalului va fi caracterizată de oscilații termice de la o zi la alta, însă abaterile față de normele perioadei nu vor fi semnificative. Astfel, în zilele cele mai răcoroase (cel mai probabil în perioada 17 – 19 mai) media maximelor va fi de 10 – 16 grade, iar în cele mai calde (16, 20 și 21 mai) de 18 – 20 de grade, dar la altitudini mari valorile termice vor fi mult mai modeste; minimele termice, mediat pentru întreaga zona montană, vor fi de 3 – 9 grade. Pentru perioada 22 – 28 mai, sunt estimate temperaturi mai constante ce se vor situa în general în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii mai. Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată în majoritatea zilelor din interval, cu precădere în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali unde, mai ales în prima săptămână, excedentul pluviometric poate fi semnificativ. După data de 22 mai, ploile se vor semnala în special în cursul după-amiezilor.

Comentarii

WORDPRESS: 0