Următoarele două săptămâni vor aduce o ușoară încălzire a vremii, până la temperaturi maxime în jurul a 20 de grade, în timp ce probabilitatea apariției precipitațiilor se menține una scăzută, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 10 – 23 octombrie, publicată luni.
În Moldova, în perioada 10 – 15 octombrie media temperaturilor maxime va fi de 15 – 18 grade, valori ce vor caracteriza o vreme normală termic. Începând din 16 octombrie sunt estimate temperaturi maxime peste normele climatologice, la o medie regională ce se va menține la peste 20 de grade până spre finalul intervalului de anticipație. Temperaturile minime vor fi în medie de 7 – 9 grade, cu excepția nopții de 10 – 11 octombrie, când media acestora va scădea spre 3 – 4 grade. Local și temporar se vor semnala ploi slabe în perioada 12 – 14 octombrie. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi pe arii restrânse va fi redusă.
La munte, vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, cu o medie a maximelor de 8 – 10 grade, apoi se va încălzi în toată zona, iar până spre finalul perioadei de anticipație, media maximelor se va situa în jurul a 14 grade. Temperaturile minime vor avea aproximativ aceeași evoluție, respectiv o medie a acestora mai scăzută în prima săptămână la valori de 2 – 4 grade, urmată de o creștere, spre 6 – 7 grade în a doua săptămână. Local și temporar va ploua în perioada 12 – 14 octombrie. În restul intervalului, doar pe arii restrânse vor mai fi posibile ploi slabe, cel mai probabil spre finalul acestuia.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol