Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HomeSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

După câteva zile răcoroase în zona noastră, temperaturile vor reveni la valori apropiate acestei perioade, cu zile predominant călduroase în cea de-a doua jumătate a intervalului, în timp ce precipitații sunt așteptate la începutul și spre finalul primei săptămâni, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 8 – 21 august, publicată luni.

În Moldova, intervalul va debuta cu valori termice în scădere în nordul şi centrul regiunii (cu medii ale maximelor de 21 – 25 de grade), în timp ce în partea de sud va persista vremea călduroasă şi disconfortul ridicat (valori de 31 – 34 de grade în 8 şi 9 august). Ulterior, regimul termic va fi în general apropiat de cel normal la mijlocul lunii august, astfel că, mediat regional, ziua vor fi 26 – 29 de grade, iar noaptea 13 – 17 grade. Pentru cea de-a doua săptămână este estimată o încălzire a vremii, urmând să predomine zilele călduroase, cu temperaturi de peste 30 de grade, în special în partea de sud a zonei. În primele zile ale perioadei de referinţă, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică (averse, descărcări electrice), dar numai pe spaţii mici se pot cumula cantităţi de apă moderate sau mai însemnate. Probabilitatea pentru ploi locale va fi relativ ridicată şi în perioada 14-15 august.

În Dobrogea, majoritatea zilelor din perioada de referinţă (în special între 8 şi 10 august şi după data 17 august) vor fi caracterizate de o vreme călduroasă, caniculară în vestul regiunii, cu medii ale maximelor de 30 – 35 de grade, valori mai ponderate (de 27 – 29 de grade) urmând a se înregistra pe litoral în intervalul 13-15 august. Probabilitatea de ploaie va fi în general redusă, averse locale fiind estimate pentru perioada 13-15 august, cu precădere în partea continentală.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului, va predomina o vreme caldă, cu valori peste cele normale, respectiv medii ale maximelor de 18 – 25 de grade şi ale minimelor de 8 – 16 grade. Excepţie va face perioada 10-13 august când vremea va fi mai răcoroasă, chiar rece faţă de normele climatologice la altitudini mai mari – ziua valori de 12 – 20 de grade şi noaptea de 6 – 14 grade, în medie. La începutul perioadei de referinţă, pe arii extinse vor fi averse şi se vor cumula local cantităţi de apă mai însemnate. Ulterior, va ploua pe alocuri, cu precădere în cursul după-amiezilor.

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0