Prima paginăSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni, temperaturile maxime urmând a trece frecvent de 30 de grade, în timp ce precipitații importante sunt așteptate de meteorologi pe tot parcursul intervalului, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 5 – 18 iulie, publicată luni.

În Moldova, valorile diurne vor fi în creștere până la începutul celei de-a doua săptămâni (13 iulie), vremea va deveni călduroasă, iar maximele vor avea media de 32 – 33 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea variații pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 19 grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 14 iulie și cele mai scăzute, de 17 grade, în jurul datelor de 10 și 17 iulie. Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată în primele zile ale intervalului și după data de 14 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.

În Dobrogea, valorile diurne vor crește treptat până în data de 13 iulie, când vremea va deveni local călduroasă, iar maximele vor avea media de 31 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie regională de 29 de grade. Temperaturile minime vor avea variații pe tot parcursul intervalului, cu cele mai ridicate medii, de 21 de grade, la mijlocul primei săptămâni și în jurul datei de 14 iulie și cele mai scăzute, de 19 grade, în jurul datei de 10 iulie. Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi ridicată mai ales în primele zile ale intervalului, dar și după data de 15 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.

Citește și:   Licitație pentru închirierea de locuri de parcare în Roman, pe 30 septembrie

La munte, variațiile temperaturilor diurne vor fi nesemnificative pe tot parcursul intervalului, vremea menținându-se caldă mai ales în intervalul 7-14 iulie, când media maximelor se va situa în jurul a 22 de grade. Până la sfârșitul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendința de scădere spre o medie de 19 – 20 de grade. Temperaturile minime vor avea variații ușoare pe parcursul celor două săptămâni, iar media acestora va oscila între 11 și 13 grade. Probabilitatea de apariție a manifestărilor specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 5 – 8 iulie, dar mai ales după data de 13 iulie, când vor fi posibile averse torențiale și cantități importante de apă.

 

 

 

Partajează articolul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

COMENTARII

WORDPRESS: 0