Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 20 mai – 2 iunie, publicată luni, arată că, în Moldova, media regională a temperaturilor maxime pentru această regiune va fi de 24 – 26 de grade în perioada 20 – 23 mai și de 27 – 28 de grade la finalul lunii mai și începutul de iunie. Minimele vor fi și ele mai ridicate comparativ cu mijlocul lunii mai, respectiv o medie de 10 – 11 grade în primele nopți și de 13 – 14 grade spre finalul intervalului. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în 22 și 23 mai, dar și spre finalul lunii mai și la început de iunie. În restul intervalului regimul pluviometric va fi deficitar, iar ploile vor fi posibile pe arii restrânse îndeosebi în timpul după-amiezilor.
La munte, în primele zile, pe fondul nebulozității sau a instabilității mai accentuate vor fi variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 12 și 15 de grade. Pentru perioada 24 mai – 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în jurul a 16 grade. Media temperaturilor minime va fi de 7 – 8 grade pe tot parcursul intervalului. Vor fi ploi în perioada 22 – 25 mai, când și cantitățile de apă vor fi însemnate. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, mai probabile și din nou în extindere la final de mai și început de iunie.
Comentarii