Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HomeSocial

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

 

Vremea va fi caracterizată prin valori termice predominant pozitive pe parcursul următoarelor două săptămâni, ușor peste cele caracteristice acestei luni, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor rămâne în general redusă, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 9 – 22 decembrie, publicată luni.

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa ușor peste cele specifice lunii decembrie, în special în zonele mai înalte de relief. Astfel, maximele diurne se vor situa în medie între 3 și 7 grade, posibil mai ridicate în perioada 16 – 20 decembrie. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în jurul pragului de îngheț la începutul intervalului, apoi acestea vor deveni ușor pozitive, astfel că în ansamblu media minimelor va fi de -2 – 2 grade. Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea pentru precipitații menținându-se în general redusă, cu excepția perioadei 13 – 15 decembrie.

La munte, în cea mai mare parte a intervalului, dar cu precădere în perioada 16 – 20 decembrie, valorile termice se vor situa peste cele caracteristice lunii decembrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 6 grade, iar minimele între -7 și -1 grad, în medie. Se vor semnala precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) în perioada 11 – 14 decembrie, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi din nou în creștere spre sfârșitul intervalului de referință.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0