Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Dimensiune text

 

 

Vremea să menține mai caldă decât normalul perioadei, în următoarele două săptămâni, în timp ce precipitații sunt așteptate doar trecător și în cantități reduse, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 2 – 16 septembrie, publicată luni.

În Moldova, vremea va fi local călduroasă în primele două zile, când se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 30 – 31 de grade, apoi acestea vor scădea, până la medii de 26 – 27 de grade în intervalul 6-12 septembrie, valori în continuare mai ridicate decât cele specifice perioadei. Începând cu 13 septembrie, valorile termice diurne vor scădea ușor spre o medie de 24 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o tendință de scădere ușoară și treptată dea lungul celor două săptămâni, de la o medie de 16 grade, până la 12 grade în ultimele nopți. Ploi slabe, trecătoare, vor fi în zilele de 5 și 6 septembrie, dar posibil și în perioada 11-14 septembrie

În Dobrogea, în primele două zile vremea va fi local călduroasă, cu maxime, în medie, de 29 – 30 de grade, apoi acestea vor scădea ușor și se vor situa în perioada 5-9 septembrie la o medie de 26 – 27 de grade. În restul intervalului regimul termic nu se va modifica semnificativ, maximele urmând a atinge o medie în jurul a 25 de grade. Temperaturile nocturne vor avea o tendință de scădere ușoară și treptată de-a lungul celor două săptămâni, în medie, de la 20 până la 16 grade, în ultimele nopți. Ploi slabe, trecătoare, vor fi în zilele de 5 și 6 septembrie, dar posibil și în perioada 11-14 septembrie.

La munte, temperatura aerului nu va avea variații semnificative de-a lungul celor două săptămâni, astfel că, în medie, maximele vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, iar minimele între 7 și 11 grade. În perioada 3-6 septembrie vor fi averse care pe arii restrânse vor fi însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, local și temporar, vor apărea ploi în general slabe.

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0