Prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru intervalul 2 – 15 octombrie, publicată luni, arată că, în Moldova, vremea se va încălzi până în data de 4 octombrie, când media maximelor termice va fi de 26 – 27 de grade, iar a minimelor va atinge 12 – 13 grade. În următoarele trei zile, vremea se va răcori cu aproximativ 5 grade, apoi media temperaturilor maxime va avea variații, în general, între 19 și 24 de grade, în timp ce a minimelor între 7 și 11 grade. Ploi slabe vor fi posibile doar trecător și pe suprafețe restrânse.
La munte, media temperaturilor maxime va avea variații între 11 și 16 grade, iar a minimelor, în general, între 2 și 7 grade. Trecător va ploua, dar, în general, pe arii restrânse și slab cantitativ, cu o probabilitate mai mare în jurul zilei de 5 octombrie și după data de 10 octombrie.
Comentarii