La ședința Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, președintele Consiliului Județean Neamț i-a avertizat pe cei care fac afaceri cu bani publici.
Miercuri, la Spitalul Județean Neamț a avut loc prima ședință a Consiliului de Administrație, după ce conducerea spitalului a fost preluată de doctorul Ioan Lazăr. La această ședință a participat și Culiță Tărâță, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț. Acesta i-a îndemnat pe cei prezenți să tragă semnale de alarmă acolo unde lucrurile nu merg în direcția bună și a spus că, în urma controlului de audit, la Spitalul Județean au fost descoperite numeroase nereguli.
„Dacă ar fi să adunăm sumele primite de spital, unitatea ar trebui să aibă o dotare foarte bună. Dar sînt anumiți cetățeni care se cred cei mai tari, dar sînt abonați la banul public. Nu mă faceți să dau nume, că nu vreau asta. Vreau ca situația să se schimbe, iar oamenii care vin la spital să fie mulțumiți de calitatea serviciilor oferite„, a afirmat Culiță Tărâță, președintele CJ Neamț.
Acesta a mai spus că speră ca noua conducere să lucreze bine cu tot personalul spitalului și să dea dovadă de corectitudine.
Noul manager al unității sanitare, medicul Ioan Lazăr, a precizat că va analiza rezultatele controlului de audit pentru a lua deciziile cele mai corecte. „Trebuie să cheltuim cu mare atenție banii, fiindcă sînt puțini, dar toți pacienții trebuie să primească la spital ceea ce li se cuvine prin lege. În plus, personalul medical trebuie să-și schimbe atitudinea„, este de părere managerul general al Spitalului Județean Neamț.
Spitalul Județean Neamț a fost considerat mereu o gaură neagră a fondurilor de la Ministerul Sănătății, respectiv, de la Consiliul Județean. Deși a primit mereu cea mai mare finanțare din județ, în comparație cu alte spitale, a avut și cele mai mari datorii. Acum, datoria Spitalului Județean Neamț este de 12 milioane de lei.
[sam_ad id=”89″ codes=”true”]
Comentarii
Am intrat sa va comunic faptul ca era sa ma inec atunci cand am citit titlul.
Va multumesc.
atent cu banul public sa nu il ia nimeni altcineva!
(ma refer si la mamicile care nu si au inoit dosarele
de supliment alocatie si au primit recomandate
acasa sa dea 150lei din urma sau sa conteste,
oare copii care isi fac nevoile dimineata
pe o scandura in spatele casei si cu asta am spus
tot ce e real ;nu au nevoie de cele catevazeci de lei pe luna?
-25lei pe luna de copil face mult pentru cei care nu au)
da culita tarata (foarte)atent cu banii publici!
va multumesc!