Miercuri, 9 februarie, ediția din acest an a Cupei României la handbal feminin a programat două partide ale turului preliminar. În cadrul acestei runde a competiției, destinate echipelor de ligă secundă, CSM Roman (locul 8 în seria A a Diviziei A) a întâlnit, pe teren propriu, CS Activ Prahova Ploiești (locul 6 în seria A), partidă disputată de la ora 17 la Sala Sporturilor din Roman.
Finalul primei reprize a găsit echipa oaspete în avantaj, tabela indicând scorul de 13-8 în favoarea CS Activ Prahova Ploiești, aceeași diferență înregistrându-se și la final, 24-19 în favoarea echipei din Ploiești. Pe lista marcatoarelor, pentru CSM Roman figurează: Cristina Ionela Roșu – 7 (3 din aruncări de la 7 metri), Emilia Adin Ghiulgian – 3 (1 de la 7 metri), Elena Mălina Crețulescu – 5 (2 de la 7 metri), Iustina Gabriela Butnariu – 1, Florentina Iustina Motriuc – 3. De la oaspete s-a remarcat Ada Ioana Arvatu, autoare a șapte goluri.
În turul următor al Cupei României, fază a competiției în care vor intra și echipele din Liga Națională, învingătoarea din meciul de miercuri, CS Activ Prahova Ploiești, urmează a întâlni, pe 12 februarie, CSM Târgu Jiu, lider detașat al Seriei B a Diviziei A. Pentru CSM Roman, următorul meci este programat în deplasare, la finalul săptămânii viitoare, în cadrul etapei a 14-a a Diviziei A, prima a returului, pe terenul ultimei clasate, ACS Spartac București.
Foto: CS Activ Prahova Ploiești
Comentarii