Croitorul Regimentului 4 Artilerie Roman a ajuns la 100 de ani

Sergentul Constantin Vintilă va împlini un secol de viaţă. Bătrânul din Oniceni i-a îmbrăcat pe soldaţii care au luptat în al doilea război mondial.

Este un bătrânel firav, cu faţa senină şi zâmbet larg. Se uită cu ochi obosiţi după strănepotul care aleargă prin cameră. Aude greu, dar mintea îi este la fel de ageră ca în tinereţe. Cine îl vede pentru prima dată nici nu bănuieşte că, în câteva zile, acest om mărunţel la stat şi mare la sfat va ajunge să împlinească un secol de viaţă. Constantin Vintilă, din Oniceni, este unul dintre puţinii veterani de război pe care îi mai are judeţul Neamț. 

Regele Mihai i-a conferit Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” clasa I cu spade

La cei 100 de ani ai săi, Constantin Vintilă se consideră un om împlinit şi norocos. Născut la Oniceni, a avut de-a face prima dată cu armata la 20 de ani. „Tata mi-a povestit că, după ce a făcut stagiul militar, a fost chemat în concentrare. A fost la Regimentul de Gardă de la Bucureşti, apoi a fost transferat la Regimentul 4 Artilerie de la Roman. El mereu ne-a povesitit despre ceea ce a trăit în cel de-al doilea război mondial şi ne-a zis, de fiecare dată, că a fost un om norocos în viaţă, pentru că a reuşit să se întoarcă acasă întreg şi nevătămat”, spune Vasile Vintilă, unul din fiii veteranului.

Sergentul Constantin Vintilă nu a luptat în prima linie a frontului, el fiind croitorul Regimentului. Cu toate acestea, Maiestatea Sa Regele Mihai i-a conferit Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” clasa I cu spade, pentru că a reuşit să salveze arhiva Regimentului de mâinile ruşilor.

„Când se retrăgeau trupele române spre vest, tatăl meu era în urma plutonului şi, la un moment dat – din ce ne-a povestit -, a fost în pericol să fie prins de ruşi. Au reuşit să scape, el şi un colonel, mergând cu trăsura în care se afla arhiva Regimentului. Au ajuns din urmă Armata Română, iar arhiva a fost salvată. Datorită acestei fapte, tatăl meu a fost decorat. De atunci îi poartă o mare stimă Regelui Mihai”, spune Vasile Vintilă.

Un alt moment în care Constantin Vintilă a fost aproape de a deveni victima ruşilor s-a transformat într-o amintire care stârneşte zâmbetul.

„În timpul retragerii spre vest, plutonul a trecut printr-un mare depozit de vinuri din Ucraina. Tatăl meu şi alţi câţiva soldaţi au băut mai multe pahare de vin şi, din cauza oboselii, au adormit într-un şanţ de lângă depozit. După ce au adormit, soldaţi ruşi au luat prizonieri cam jumătate din pluton. Pe el şi pe alţii care dormeau în şanţ nu i-a văzut nimeni şi aşa au scăpat”, povesteşte fiul sergentului.

Nici plecarea din Odessa nu a fost lipsită de peripeţii. În octombrie 1941, când mareşalul Ioan Antonescu a ordonant retragerea Armatei, Constantin Vintilă a ajuns cu întârziere în port şi a văzut vaporul care deja se afla la mai bine de 100 de metri de mal. „Căpitanul l-a văzut şi a întors vaporul pentru a-l lua şi pe el. Dar nu a putut acosta, aşa că tatăl meu a întotat cam 50 de metri, pentru a ajunge la o scară lansată la apă şi pentru a fi preluat pe vapor”, afirmă Vasile Vintilă.

Vasile Vintilă crede că experienţele din război l-au făcut pe tatăl său să privească mereu viaţa cu optimism, în ciuda regimului comunist ce a urmat. Ajuns din nou acasă, la Oniceni, Constantin Vintilă s-a căsătorit şi a continuat să-şi practice meseria. A făcut acest lucru până aproape de 90 de ani, când nu a mai văzut să bage aţa în ac. Niciunul dintre fiii sau nepoţii săi nu-i moşteneşte dragostea pentru croitorie, copiii preferând să aleagă alte profesii: Vasile a devenit profesor de matematică, descoperind multor generaţii tainele cifrelor; fratele său, Gheorghe, a educat şi el tinerii, dar ca profesor de educaţie fizică, iar al treilea frate, Nicolae, şi-a urmat drumul la Braşov şi este electrician.

La cei 100 de ani ai săi, Constantin Vintilă îşi mai doreşte doar sănătate.

„De câţiva ani încoace, ne spune să nu-i mai urmăm «La mulţi ani!», ci să-i urăm sănătate, fiindcă de asta are nevoie. Deşi este destul de sănătos, are probleme cu auzul și cu ochii, dar nu-l doare nimic”, mai spune Vasile Vintilă.

Un cadou de care bunicul Vintilă ar avea nevoie ar fi un aparat auditiv performant, pentru ca să se bucure de prezența celor din jur şi să comunice cu ei.